Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au deplasat duminică în Turcia, la Istanbul, unde vor participa la turneul din prima fază a noii ediţii din FIBA Europe Cup. 

Beşiktaş Istanbul a cerut şi a obţinut dreptul de organizare al acestui turneu, aferent Grupei D din competiţie, iar alături de formaţia gazdă şi de CSM CSU Oradea, la turneu mai participă formaţiile BC Balkan Botevgrad şi BC CSU Sibiu.

După cum transmite clubul orădean, înaintea deplasării spre Turcia, "roş-albaştrii" au efectuat un nou test COVID-19, la o zi după terminarea turneului 6 din Liga Naţională, iar rezultatele au fost negative, astfel încât delegaţia orădeană s-a putut deplasa în formulă completă.

"Specific competiţiei, Giordan Watson este considerat jucător străin, dar, potrivit regulamentului în vigoare pe foaia de arbitraj, pot fi înregistraţi şapte jucători străini dacă există şi cinci autohtoni înscrişi. În cazul în care, din orice motiv, echipa nu va putea alinia cinci autohtoni, atunci numărul de străini acceptaţi este de şase sau cinci, în funcţie de numărul de jucători autohtoni disponibili", precizează site-ul oficial al clubului bihorean.

Primul joc de la turneul Grupei D a FIBA Europe Cup, de la Istanbul, este programat pentru orădenii de la CSM CSU, marţi, după-amiază, de la ora 17, în compania gazdelor de la Beşiktaş. Miercuri va fi zi de pauză, pentru ca joi, de la 14, elevii antrenorului Cristian Achim să se confrunte cu bulgarii de la BC Balkan Botevgrad, iar vineri, în ultima zi, de la aceeaşi oră, să susţină ultimul meci, cu BC CSU Sibiu.

La finalul turneului, primele două clasate şi posibil locul 3 (cele mai bune patru din totalul de şase locuri 3) se vor califica în faza următoare a competiţiei.

Suporterii formaţiei orădene vor putea urmări toate jocurile de la acest turneu, în transmisiune directă pe canalul YouTube FIBA.