Seria partidelor de la Timişoara pentru baschetbaliştii orădeni de la CSM CSU a fost deschisă joi seară cu o victorie. Elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus la o diferenţă de zece puncte, cu scorul de 77-67, în restanţa cu echipa locală SCM Timişoara. A fost o victorie importantă, pentru că a fost obţinută în cel mai dificil joc pentru bihoreni din această serie de trei partide pe care le are programate în acest sfârşit de săptămână în oraşul de pe Bega.

CSM CSU Oradea a început jocul cu Watson, Holt, Fometescu, Zekovic şi Valeika. Gazdele au avut însă un debut mai bun şi s-au instalat la conducere. CSM CSU a întors situaţia pe tabelă, scor 7-8, dar a urmat un parţial de 11-0 în favoarea "alb-violeţilor", care au condus la prima pauză cu scorul de 23-15.

Orădenii au revenit în forţă, au avut un forcing în debutul sfertului II, între remarcaţi fiind şi tânărul Vlad Marinău. Echipa timişoreană a replicat, însă, şi în pauza mare a intrat în avantaj cu trei puncte, scor 38-35.

În debutul sfertului III, Valeika şi Green au înscris pentru CSM CSU, care a revenit la conducere. După ce Markovic a comis a treia greşeală personală, gazdele au replicat prin Brown şi Dragoste. Dar, ceva mai eficienţi, jucătorii echipei bihorene au reuşit să-şi adjudece sfertul şi să conducă la ultima pauză cu două puncte, scor 60-58.

Ultimele zece minute au adus o dispută acerbă între cele două combatante. Timişoara a reuşit să revină la conducere, nu pentru mult timp însă, pentru că "leii roşii" au replicat prin Valeika şi Broussard, după care au gestionat bine finalul de joc, izbutind, în cele din urmă, o victorie la zece puncte, cu scorul de 77-67.

În partida de joi seară de la Sala Constantin Jude din Timişoara, cel mai eficace jucător al formaţiei orădene a fost Aaron Broussard, cu 20 puncte. L-au urmat Garlon Green, cu 14 puncte, şi Arturas Valeika, autor a 13 puncte. De partea cealaltă, Nikola Gajic a fost cel mai prolific, cu 19 puncte înscrise.

După acest joc, CSM CSU Oradea a ajuns la cea de-a 14-a victorie în campionat şi a urcat pe locul 5.

Vineri seară, formaţia bihoreană de baschet masculin va întâlni, de la ora 18.15, echipa CSM VSKC Miercurea Ciuc, iar sâmbătă, de la ora 16, va întâlni CS Municipal 2007 Focşani, în cele două jocuri pe care le are la turneul 12 al Ligii Naţionale.