Echipa de baschet CSM CSU Oradea a câştigat, vineri seară, primul meci din sezonul 2016-2017 al Ligii Naţionale desfăşurat în faţa propriilor suporteri. Baschetbaliştii orădeni au învins BCM U Piteşti cu scorul de 81-73.

Arena Antonio Alexe a fost aproape plină cu suporterii Campioanei României, care au asistat la un meci intens, condus în toate cele patru sferturi de gazde.

Încă de la început, elevii antrenorului Cristian Achim s-au instalat la conducere, având 7-0 după primele minute, însă oaspeţii au egalat la 10. Totuşi partea a doua a primului sfert a fost bine gestionată de bihoreni, care au intrat în prima pauză în avantaj cu scorul de 26-21.

Sfertul secund a fost cel mai lipsit de spectaculozitate, cu puncte puţine, 17 reuşite de gazde şi doar 12 de piteşteni. Astfel, la jumătatea partidei, CSM CSU conducea cu zece puncte, scor 43-33.

După pauza mare, oaspeţii au revenit ceva mai hotărâţi, însă n-au reuşit decât să câştige la limită sfertul III, cu 17-16. În ultimele minute, orădenii şi-au conservat bine avantajul pe tabelă, apropiindu-şi o victorie absolut meritată.

În acest joc, performerii gazdelor au fost Branko Mirkovic cu 17 puncte, 7 pase decisive, 6 recuperări, Muhamed Pasalic, cu 16 puncte, şi Martin Zeno, care a încheiat cu 17 puncte, 7 pase decisive şi 5 recuperări.

"Este o victorie importantă, împotriva unei echipe, apreciez, foarte bună a campionatului şi în compania unei echipe ce are un antrenor foarte bun (n.r. - Hristu Şapera). Cu atât mai mult mă bucură această victorie. Pe de altă parte, ştim că la Oradea multe echipe vin fără niciun fel de presiune. Nu au nimic de pierdut şi sigur îşi doresc să se autodepăşească. În aceste condiţii este limpede că noi nu vom avea meciuri uşoare, însă o echipă bună trebuie să se adapteze şi să performeze sub presiune constantă", a declarat, după meci, antrenorul orădenilor, Cristian Achim.

De la CSM CSU a lipsit iar Titus Nicoară, jucător accidentat la meciul de SuperCupă, cu U BT Cluj.


CSM CSU Oradea – BCM U Piteşti 81-73 (26-21, 17-12, 16-17, 22-23) 

Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 1700
Arbitri: Ciprian Stoica, Alin Faur şi Istvan Bertalan
Comisar FRB: Viorel Constantinescu

Marcatori CSM CSU Oradea: Branko  Mirkovic 17 puncte, Martin Gilbert Zeno 16,  Muhamed Pasalic 16, Andrei Mandache 12, Bogdan Ţîbîrnă 8,  Sean Antwan Barnette 7, Radu Rareş Paşca 2, Sean Morgan Denison  2 şi Cătălin Petrişor 1 punct.

Marcatori BCM U Piteşti:  Pavel Marinov 14 puncte, Adrian Tudor 14, Vincent Leron Hunter II 11, Vlad Corpodean 11, Myck Kabongo  10, Tomislav Gabric  7 şi Aleksandar Mladenovic 6 puncte.

Pentru orădeni urmează, săptămâna viitoare, primele meciuri şi din noul sezon al cupelor europene. Astfel, marţi şi joi, CSM CSU se va duela cu formaţia Prievidza din Slovacia, în primul tur al Champions League.