Aşa cum era de aşteptat, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au avut un meci foarte dificil, miercuri seară, în Arena Antonio Alexe, în prima etapă a Grupei B din Liga Campionilor Europeni.

Elevii antrenorului Cristian Achim au primit replica formaţiei turce Pinar Karşiyaka Izmir, în faţa căreia au trebuit să se recunoască învinşi la o diferenţă de 13 puncte, cu scorul de 56-69.

Barnette, accidentat

Campionii României s-au aflat la conducere doar începutul jocului. Orădenii au început partida cu B. Mirkovic, A. Mandache, S. Barnette, S. Denison şi Z. Comagic. CSM CSU a condus cu 5-0 şi 7-2, apoi s-a văzut egalată la 7, după care până în minutul 8 s-a mai aflat la conducere, cu 11-10. Din acest moment însă echipa oaspete, care a câştigat campionatul în Turcia în 2015, a trecut la conducere şi nu a mai cedat-o până la final.

Încă din primul sfert, însă, orădenii nu s-au mai putut baza pe Sean Barnette, unul dintre cei mai buni jucători, care a apucat să joace doar 2:56, căci s-a accidentat şi a fost dus la spital. "Nu este nimic grav", avea să explice ulterior preşedintele CSM, Şerban Sere, însă absenţa lui Barnette s-a văzut pe tabelă.

Primul sfert s-a încheiat cu 21-17 pentru ospeţi. Sfertul II s-a desfăşurat cam în aceeaşi manieră, cu cei de la Pinar Karşiyaka ceva mai eficienţi, astfel că după 19-13 în aceste zece minute pentru ei, turcii au condus în pauza mare cu scorul de 40-30.

Sfertul al III-lea a fost însă cel mai echilibrat, fiecare formaţie trecându-şi în cont câte 13 puncte, în acest fel în ultima pauză s-a intrat tot cu un avantaj de zece puncte pentru oaspeţi, scor 53-43 pentru Karşiyaka.

Debutul ultimelor 10 minute au adus o distanţare pentru turci, însă pe finalul jocului orădenii, care au terminat doar cu români în teren, au mai revenit, şi astfel scorul final a fost 56-69.

"Ghinion ieşit din comun"

Sean Denison a fost principalul marcator de la campioana României în acest joc, cu 17 puncte. L-au urmat Titus Nicoară, cu 13 puncte, Bobe Nicolescu, 10 puncte, Andrei Mandache şi Muhamed Pasalic, cu câte 5 puncte, Branko Mirkovic, cu 3, Zarko Comagic, cu 2 puncte şi Bogdan Ţîbîrnă, 1 punct. Au mai jucat: Cătălin Petrişor, Rareş Paşca şi Sean Barnette.

Din echipa turcă, principalul marcator a fost J`Covan Brown, cu 13 puncte, urmat de Brent Petway şi Da Juan Summers, cu câte 9 puncte.

La final, chiar dacă au pierdut, jucătorii orădeni au fost aplaudaţi la scenă deschisă de spectatori, prestaţia lor fiind bună totuşi, în compania unei echipe care provine din unul dintre cele mai tari campionate din Europa.

"În primul rând, suntem urmăriţi de un ghinion ieşit din comun. Sper din tot sufletul ca Barnette să nu aibă nimic serios. Fiind văduviţi de prezenţa a doi dintre jucătorii noştri foarte buni, evident că misiunea noastră a devenit şi mai dificilă. Mă bucur însă foarte tare de jocul făcut de Denison, mă bucur foarte tare de jocul bun făcut de Bobe Nicolescu, mă bucur, de asemenea, pentru reintrarea lui Titus Nicoară în angrenajul echipei. Totuşi, parcă jucătorii noştri nu au crezut că pot şi lucrul acesta, sincer, ne deranjează foarte tare, pentru că noi suntem aici să câştigăm fiecare meci", a declarat, la conferinţa de presă de după partidă, antrenorul echipei orădene, Cristian Achim.

În etapa a II-a din Grupa B a Ligii Campionilor Europeni, CSM CSU Oradea va evolua săptămâna viitoare, marţi, 25 octombrie, în deplasare, cu Maccabi Rishon LeZion din Israel. Până atunci însă, orădenii vor juca sâmbătă la Bucureşti, cu Steaua CSM EximBank, în Liga Naţională.