Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au debutat cu o victorie la limită la turneul internaţional amical pe care îl găzduiesc în aceste zile la Arena Antonio Alexe. Astfel, în primul joc din cadrul Memorialului Antonio Alexe, jucătorii formaţiei bihorene au întrecut joi seară, cu scorul de 70-69, echipa bulgară Rilski Sportist, formaţie angrenată şi ea în FIBA Europe Cup.

Doar în debutul meciului jucătorii echipei bulgare s-au aflat la conducere, cu 2-0 şi 6-5, în rest, elevii antrenorului Cristian Achim fiind la timona jocului, conducând destul de clar, până la final, când bulgarii s-au apropiat la un singur punct, dar doar atât, pentru că victoria nu a scăpat echipei gazdă, care s-a impus la diferenţă de un punct, scor 70-69.

Bihorenii au folosit numeroase formule de joc la perimetru, apelând la toţi cei trei jucători U23. De asemenea, s-au folosit diferite alcătuiri la interior, cu Green, Markovic şi Nicolescul la poziţia 4, respectiv cu Gavrilovic, Baciu şi Markovic la poziţia 5.

În repriza secundă formaţia orădeană s-a desprins pentru prima dată la zece puncte, ajungând să conducă cel mai mult cu 15 puncte.

Totuşi, secvenţa decisivă a evidenţiat anumite probleme în ofensiva orădeană, în timp ce cei de la Rilski au fost mai productivi la finalizare, reuşind astfel să se apropie pe tabela de marcaj.

Garlon Green a fost principalul marcator al CSM-ului în acest joc, cu 14 puncte, în timp ce Bobe Nicolescu, Alex Gavrilovic şi Nikola Markovic au marcat âte 11 puncte. De partea cealaltă, la bulgari, Porter Trey a fost cel mai eficace, cu 18 puncte.

Memorialul Antonio Alexe la baschet masculin continuă vineri, când, de la ora 16, este programat jocul dintre Rilski Sportist şi FC Argeş Piteşti, în timp ce sâmbătă, de la ora 18, va avea loc ultima partidă, între FC Argeş Piteşti şi CSM CSU Oradea.

Intrarea spectatorlor este liberă, dar în condiţii de pandemie şi cu respectarea măsurilor sanitare.