Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au obținut, miercuri seara, o victorie facilă în fața celor de la FC Argeș Pitești, într-un meci ce s-a desfășurat la Oradea Arena și a contat pentru etapa a 24-a a Ligii Naționale.

Jocul a fost controlat de elevii antrenorului Cristian Achim, care s-au aflat la conducere de la început și până la sfârșit. După primele zece minute de joc, echipa bihoreană conducea cu scorul de 18-14, pentru ca la jumătatea confruntării diferența să crească la 17 puncte, scor 43-26.

Debutul sfertului III a fost însă foarte bun pentru oaspeți, care au reușit un parțial de 19-4, apropiindu-se la două posesii pe tabelă. Totuși, „roș-albaștrii” au reacționat imediat și s-au desprins din nou, ajungând să intre în ultima pauză cu aceeași diferență de 17 puncte, ca la finele sfertului precedent, scor 64-47.

Ultima secvență nu a adus vreo schimbare în maniera de abordare a jocului, Oradea a controlat lupta la recuperare și a beneficiat de mai multe puncte în spațiul de trei secunde. Pe final, antrenorul Cristian Achim i-a trimis în teren și pe cei mai tineri jucători, dar CSM CSU a reușit să se impună la o diferență clară, cu scorul de 84-69.

A fost cea de-a 20-a victorie consecutivă pentru formația bihoreană în Liga Națională, ceea ce reprezintă un nou record pentru clubul orădean. Cu acest succes, CSM CSU și-a consolidat prima poziție în TOP 10, unde a ajuns la un bilanț de 13-1.

În partida de miercuri seara, pentru CSM CSU Oradea, Kris Richard a fost principalul marcator, cu 14 puncte. L-au urmat: Nikola Markovic cu 13 puncte, Mark Ogden cu 12 puncte și Stephen Holt, autor a 11 puncte. De partea cealaltă, de la echipa piteșteană, Carren Wilson a fost cel mai eficace, cu 15 puncte înscrise.

În următoarea dispută, CSM CSU Oradea va evolua în deplasare, la Pitești, cu Rapid București, sâmbătă, 25 martie, cu începere de la ora 16:30.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!