Deşi au avut printre participante una dintre cele mai bune echipe de club din baschetul masculin est-european, pe Partizan Belgrad, jucătorii de la CSM CSU Oradea au reuşit să-şi adjudece cea de-a şaptea ediţie a turneului internaţional Memorialul Antonio Alexe.

Desfăşurat de joi până sâmbătă în sala de sport ce poartă numele regretatului baschetbalist, Arena Antonio Alexe, turneul s-a încheiat cu victoria orădenilor, care s-au impus în jocul decisiv, cel de sâmbătă seară, în faţa sârbilor de la Partizan cu scorul de 78-76. Victoria a fost obţinută, însă, în ultima secundă de joc, când noul baschetbalist al CSM CSU, Muhamed Pasalic, a înscris un coş de trei puncte.

Partida cu redutabila formaţie sârbă Partizan Belgrad a fost foarte echilibrată. Doar în primul sfert oaspeţii s-au aflat în permanenţă la conducere şi au încheiat primele zece minute în avantaj de şase puncte, cu 26-20.

Sfertul secund a fost câştigat de bihoreni cu 17-14, care astfel, s-au apropiat la 3 puncte de adversar şi s-a intrat în pauza mare cu scorul de 40-37 pentru Partizan.

Sfertul III a fost cel mai echilibrat, elevii antrenorului Cristian Achim au trecut de câteva ori la conducere, au avut 42-40, 44-40 sau 50-48, dar în ultima pauză au intrat tot conduşi, după ce în aceste zece minute şi-au trecut în cont 18 puncte, faţă de 19 ale adversarilor.

Ultimul sfert a consemnat o întrebuinţare serioasă din partea ambelor echipe, fiecare dorindu-şi să-şi adjudece victoria şi să câştige trofeul. După ce oaspeţii au trecut din nou în avantaj pe tabelă, în minutul 35 CSM a revenit şi a preluat conducerea, cu 63-62.

Pe final de joc Partizan s-a aflat mai mult în avantaj, însă doar până în ultima secundă, când conducea cu 76-75. Oradea a avut atacul şi chiar când s-a auzit ultima sirenă, Muhamed Pasalic a aruncat de la distanţă şi a înscris de trei puncte, aducând victoria elevilor antrenorului Cristian Achim, implicit şi trofeul aferent locului I la turneu.

Publicul, venit din nou într-un număr frumos la Sala Sporturilor, a aplaudat la scenă deschisă succesul favoriţilor, reintrând, astfel, deja în atmosfera jocurilor care se anunţă în această toamnă în Arena Antonio Alexe din Oradea, când campionii României vor lupta pe mai multe fronturi în confruntările oficiale.

"Acest al doilea meci a fost, în sfârşit un meci cu o echipă foarte bună, în care zic eu că ne-am testat potenţialul. Din păcate pentru noi, doar acesta a fost meciul serios în această perioadă de pregătire. Din acest moment intrăm în linie dreaptă în ceea ce priveşte sezonul oficial. A fost, într-adevăr în această seară un meci puternic. Per total, în această perioadă, băieţii au răspuns foarte bine la pregătiri, însă din păcate avem în continuare două accidentări, a lui Mandache, suferită la lotul naţional şi a lui Rareş Paşca, cea care s-a prelungit, din păcate pentru noi, foarte mult", a declarat, după joc antrenorul orădenilor, Cristian Achim.

"Am avut un prim meci mai uşor, dar totuşi în compania unor jucători buni, care, părerea mea, vor face o figură frumoasă, îi ştim din campionatul României, iar acum a fost un duel interesant, şi pentru public şi pentru noi. Ne-am putut testa limitele cu o echipă foarte bună. În cele din urmă am câştigat, darr joi va fi meciul cu miză, astăzi a fost un meci amical totuşi", a declarat, la rândul său, şi jucătorul Titus Nicoară.


CSM CSU Oradea – Partizan Belgrad 78-76 (20-26, 17-14, 18-19, 23-17)

Marcatori CSM CSU Oradea: Martin Zeno 19 puncte, Sean Barnette 19, Titus Nicoară 10, Muhamed Pasalic 8, Bogdan Ţîbîrnă 7, Zarko Comagic 6, Branko Mirkovic 5 şi Sean Denison 4 puncte. Au mai evoluat: Cătălin Petrişor şi Bogdan Nicolescu. Antrenor: Cristian Achim.

Marcatori Partizan Belgrad: Vanja Marinkovic 15 puncte, Branislav Ratkovica 12, Robinson Franklin 9, Stefan Bircevic 9, Mihajlo Andric 8, William Hatcher 8, Stefan Pot 6, Milos Koprivica 5 şi Uros Lukovic 4 puncte. Antrenor: Aleksandar Dzikic.


Cum în celelalte două jocuri CSM CSU Oradea a învins formaţia polonă Slam Stal Ostrow cu scorul de 86-57, iar Partizan Belgrad a depăşit cu 93-85, după prelungiri (în timpul regulamentar a fost 74-74), echipa din Polonia, în clasamentul final al turneului, CSM CSU Oradea s-a situat pe primul loc, Partizan Belgrad, pe poziţia secundă, iar Slam Stal Ostrow, pe locul al III-lea.

Cum echipa din Polonia a plecat acasă după jocul de vineri, aceasta a primit atunci trofeul aferent locului III, la festivitatea de premiere de sâmbătă seară au fost prezente doar primele două clasate. Echipa sârbă a primit trofeul pentru locul II din partea lui Iacob Hanţiu, preşedintele Clubului Sportiv Universitar Oradea, iar trofeul învingătorilor, de la CSM CSU Oradea a fost înmânat de viceprimarul Florin Birta, fostul preşedinte al clubului orădean.

Actualul preşedinte al CSM Oradea, Şerban Sere a înmânt la final, de asemenea, o plachetă micuţului Andreas Dominic, pentru care, cu acest prilej s-a organizat o acţiune caritabilă şi în cadrul căreia s-au strâns 9.000 de lei, bani care vor fi direcţionaţi pentru tratamentul băiatului, cel care suferă de dipareze mixtă.

Pentru CSM CSU Oradea de acum vor urma jocurile oficiale, primul dintre acestea este programt joi, 15 septembrie, tot la Arena Antonio Alexe, în compania clujenilor de la Universitatea BT, în Super Cupa României.