La capătul unui joc foarte disputat, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au trebuit să se recunoască învinşi, sâmbătă seară, în primul joc din seria confruntărilor din semifinala cu CSO Voluntari.
Disputa, care a avut nevoie de prelungiri pentru a fi decisă, a revenit echipei ilfovene cu scorul de 95-91, după ce la finele timpului regulamentar de joc s-a consemnat egalitate, 83-83.
Jucătorii formaţiei oaspete au început mai bine confruntarea de la Oradea Arena, adjudecându-şi primul sfert cu 27-15. În sfertul secund, roş-albaştrii au început să recupereze, au echilibrat disputa, iar în pauza mare s-a intrat cu o diferenţă de trei puncte, dar tot în favoarea echipei din Voluntari, scor 43-46.
Foarte echilibrată, secvenţa a treia nu a adus schimbarea, cel mai mult elevii antrenorului Cristian Achim reuşind să se apropie la două puncte, scor 61-63, însă în ultima pauză ilfovenii conduceau cu 66-61.
Aşa cum era de aşteptat, ultimele zece minute au adus o bătălie dârză pe parchet, orădenii au recuperat în cinci minute diferenţa şi au trecut la conducere, 72-70, conducere pe care n-au mai cedat-o până la finalul sfertului, când au fost egalaţi, iar după mai multe minute tensionate, ultima sirenă a consemnat scorul 83-83.
S-a trecut la minutele de prelungiri, unde bihorenii nu au mai putut conta pe Kalif Young, care a fost descalificat, după cinci greşeli personale. Mult mai eficienţi, cei de la Voluntari au trecut la conducere şi au rămas la cârma jocului până la final, când s-au impus cu 95-91 şi, astfel, au dus raportul întâlnirilor directe din semifinală la 1-0 în favoarea lor.
„A fost un meci spectaculos. Voluntari, cumva, a meritat să câștige acest meci, chiar dacă noi nu am cedat și am revenit pe tabela de marcaj spre finalul timpului regulamentar. Adversarii noștri au marcat mai bine decât noi, atât din acțiuni unu la unu, cât și din situații de aruncări deschise. Au fost mai preciși la aruncările libere, unde au un procentaj senzațional. Este 0-1, dar mergem mai departe”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al CSM-ului, Cristian Achim, vizibil afectat de înfrângere.
Din nou, cel mai eficace pentru CSM CSU Oradea a fost Kris Richard, care a reuşit în total 21 de puncte, în timp ce Sayeed Pridgett şi Kalif Young au reușit câte 17 puncte, iar Travante Williams a încheiat cu 13 puncte. De la formaţia ilfoveană, principalii marcatori au fot Justin Edler Davis şi Lewis Sullivan, cu câte 21 de puncte.
Semifinala Ligii Naţionale de baschet masculin CSM CSU Oradea – CSO Voluntari se dispută după sistemul cel mai bun din cinci întâlniri, meciul al doilea urmând a avea loc luni, 19 mai, de la ora 19, tot la Oradea Arena.