Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au ratat calificarea în finala Cupei României, după ce sâmbătă au cedat la diferenţă de două puncte, cu scorul de 61-63, disputa din semifinalele de la Cluj, cu Rapid Bucureşti.

Partida a fost extrem de disputată, dar îngrijorătoare este prestaţia ofensivă a vicecampioanei, care în acest joc a reuşit să înscrie doar 61 de puncte, lucru care l-a dezamăgit şi pe antrenorul Cristian Achim, care la finalul partidei a declarat: "Nu am mai marcat 61 de puncte niciodată şi am avut 20 de mingi pierdute. Asta spune totul. Se pare că suntem epuizaţi şi fizic şi mental. Nu am reuşit să rezolvăm aproape nicio situaţie de miss-match".

Totuşi, jocul de la BT Arena a început bine pentru CSM CSU, care după primul sfert avea şapte puncte avantaj, scor 22-15.

Rapidiştii au evoluat mult mai bine însă în secvenţa a doua. Oradea condus în minutul 15 cu 30-23, dar giuleştenii s-au apropiat ameninţător la două puncte şi chiar au reuşit să egaleze în ultimele 30 de secunde înainte de pauza mare. Totuşi CSM CSU a avut ultimul cuvânt în această repriză şi a intrat la vestiare în avantaj cu un punct, scor 35-34.

În sfertul al treilea s-au înscris cele mai puţine puncte. Erick Neal i-a dus pe roş-albaştrii la patru puncte avans, dar rapidiştii au replicat imediat şi au egalat la 40. Apoi, chiar au trecut în avantaj. S-a mers apoi cap la cap până în ultima pauză, când tabela a consemnat egalitate, 45-45.

Ultimul sfert a început foarte bine pentru bucureşteni, care au trecut în avantaj, s-au distanţat la şase puncte, orădenii au replicat apoi pentru a întoarce situaţia în favoarea lor, scor 61-60.

Cu 30 de secunde înainte de final echipa bucureşteană a reuşit un coş de trei puncte, prin Sayeed Al Kabir Pridgett, pentru a întoarce din nou situaţia de partea rapidiştilor. Ultimul atac a aparţinut formaţiei bihorene, numai că Kris Richard nu a reuşit să înscrie, iar jocul s-a încheiat cu victoria echipei bucureştene cu scorul de 63-61.

"La 61 de puncte marcate, ce să mai comentezi. La 20 de mingi pierdute nu poţi să ai niciun fel de pretenţie. În condiţiile în care nici echipa adversă nu a marcat de speriat. Şi-a pus amprenta şi miza, nu ştiu", a mai declarat la finalul partidei, antrenorul Cristian Achim, conform baschet.ro.

În disputa de sâmbătă seara cu rapidiştii, pentru CSM CSU Oradea, Donatas Tarolis a fost cel mai eficace cu 21 de puncte, în timp ce Erick Neal a marcat 12 puncte, iar Lennard Freeman - 9 puncte.

De partea cealaltă, de la Rapid Tudor Şomăcescu, Sayeed Pridgett şi Paulius Petrilevicius au marcat fiecare câte 13 puncte.

În cealaltă semifinală, gazdele de la U BT Cluj au dispus clar de CSM CSU Constanţa, cu scorul de 92-67 şi vor disputa finala cupei, duminică seara, cu începere de la ora 20:30, în compania giuleştenilor.

Pentru CSM CSU Oradea, cupa rămâne, astfel, în continuare un obiectiv greu de atins, deşi suporterii aşteaptă de câţiva ani ca şi acest trofeu să ajungă în panoplia clubului bihorean.

Vezi mai jos meciul dintre CSM CSU Oradea și Rapid București:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!