După succesul facil de miercuri, de pe teren propriu, din faţa celor de la BC Mureş, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au făcut deplasarea în acest sfârşit de săptămână la Bucureşti, pentru jocul cu Steaua, din cadrul etapei a IX-a, penultima, din cadrul Grupei locurilor I-VI a Ligii Naţionale.

Meciul, care este programat sâmbătă seară de la ora 20.15, se constituie nu numai în derby-ul etapei, ci şi al campionatului, pentru că se întâlnesc primele două clasate, CSM CSU de pe primul loc, cu 52 de puncte şi Steaua, situată pe poziţia a II-a, cu 51 de puncte.

Întrucât steliştii evoluează pe teren propriu, în Sala Mihai Viteazul şi cum aceştia sunt obligaţi să câştige pentru a mai spera la primul loc înainte de play-off, pentru elevii antrenorului Cristian Achim se anunţă o misiune foarte dificilă în confruntarea de sâmbătă.

Nemulţumit de prestaţia elevilor săi la ultimul joc, antrenorul Cristian Achim speră ca de această dată baschetbaliştii de la CSM CSU să fie concentraţi la maxim, pentru a obţine victoria şi a tranşa definitiv primul loc înainte de play-off.

Jocul, care va fi televizat de Digi Sport, va fi arbitrat de Marius Ciulin, Alin Faur şi Dragoş Nicolae.

În etapa din acest week-end, tot sâmbătă, U BT Cluj va evolua pe teren propriu, cu BC Mureş, iar duminică, CSU Atlassib Sibiu va primi replica oltenilor de la SCM U Craiova.


Steaua CSM Eximbank - CSM CSU Oradea

Sâmbătă, ora 20:15
Transmis pe: Digi Sport
Sala: Mihai Viteazul
Arbitri: Marius Ciulin, Alin Faur şi Dragoş Nicolae
Comisar FRB: Doru Vinaşi


Programul etapei a IX-a din Grupa locurilor I-VI a Ligii Naţionale de baschet masculin:

Sâmbătă:

Ora 18:00 U-Banca Transilvania Cluj - BC Mureş Tg. Mureş  

Ora 20:15 Steaua CSM Eximbank - CSM CSU Oradea (Digi Sport)

Duminică:

Ora 19:45 CSU Atlassib Sibiu – SCM U Craiova (Digi Sport)


Clasamentul Grupei locurilor I-VI:

1.

CSM CSU Oradea

22/8

52

2.

Steaua CSM Eximbank

21/9

51

3.

U-Banca Transilvania Cluj

19/11

49

4.

SCM U Craiova

18/12

48

5.

BC Mureş Tg. Mureş  

16/14

46

6.

CSU Atlassib Sibiu

16/14

46


Programul etapei a IX-a din Grupa locurilor VII-XII a Ligii Naţionale la baschet:

Sâmbătă:

Ora 18:00 BC SCM Timişoara - CS Energia Tg. Jiu

Ora 18:00 CS Gaz Metan Mediaş – BCM U Piteşti

Ora 19:00 CS Phoenix Galaţi – CS Dinamo Bucureşti

Clasamentul Grupei locurilor VII-XII:

1.

CS Phoenix Galaţi

14/16

44

2.

CS Dinamo Bucureşti

14/16

44

3.

CS Energia Tg. Jiu

11/19

41

4.

BC SCM Timişoara

11/19

41

5.

BCM U Piteşti

13/17

40

6.

CS Gaz Metan Mediaş  

5/25

35