Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea dispută miercuri seară un nou joc pe teren propriu. De această dată, elevii antrenorului Cristian Achim joacă în cupele europene. În cadrul etapei a 3-a din Grupa E a FIBA Europe Cup, trupa bihoreană va primi vizita echipei belgiene Kangoeroes Mechelen.

Meciul are un caracter decisiv pentru "roş-albaştrii", conducerea clubului orădean catalogându-l drept o primă finală din acest sezon.

Concret, situaţia actuală în grupă obligă formaţia bihoreană la victorie în partida programată miercuri de la ora 19, la Oradea Arena. Aceasta pentru că rezultatele de până acum fac ca şansele de calificare în faza următoare a competiţiei să depindă în mare măsură de acest meci pentru CSM CSU.

În prima etapă din grupă, CSM CSU a cedat în deplasarea din Franţa, cu Cholet Basket, scor 81-99, iar în jocul din runda secundă s-a impus pe teren propriu cu scorul de 99-63 în faţa bulgarilor de la  Rilski Sportist. Ca urmare, orădenii sunt pe locul 3, cu 3 puncte.

De partea cealaltă, belgienii de la Kangoeroes Mechelen sunt liderii grupei, cu punctaj maxim, după două victorii obţinute, 100-66, în deplasare, cu Rilski Sportist şi 88-85, pe teren propriu, cu  Cholet Basket.

"Motivaţia este clară. Toată lumea este conştientă de importanţa acestui meci, iar componenţii echipei înţeleg importanţa momentului. Pentru a fi o echipă completă avem nevoie de aportul suporterilor. De toţi cei care au emoţii la meciurile echipei. De cei care se bucură la fiecare sclipire în viteza şi creativitatea lui Erik, la mişcările de felină ale lui Kris, de constanţa şi precizia de metronom a lui Doni, de experienţa şi talentul lui Justin, de apărarea câinească a lui Steve şi Bobe, de prezenţa impozantă a lui Bobo, de jocul complex al lui Mark şi de calităţile celorlalţi jucători din lot, respectiv de munca depusă de antrenori. Fiecare dintre ei depune toate eforturile pentru a ajuta echipa în cea mai importantă partidă a începutului de sezon 2022/23", este mesajul transmis de conducerea clubului orădean, pe site-ul oficial, prin care îndeamnă suporterii să fie alături de echipă la acest joc.

"Dacă pierdem acest meci suntem ieşiţi din lupta pentru calificare. În schimb, dacă câştigăm rămânem în mod cert în cărţi pentru calificare, cu menţiunea că în continuare va fi nevoie de alte victorii pentru a avansa în faza următoare. Vom întâlni o echipă atletică şi puternică. Vom avea nevoie de o pregătire adecvată pentru acest meci. Se anunţă o partidă dificilă pentru noi", a declarat, la rândul său, antrenorul principal al CSM CSU Oradea, Cristian Achim.

Cei interesaţi de a asista la acest joc îşi pot achiziţiona bilete online pe platforma Eventbook.ro, de asemenea, la sediul clubului CSM Oradea, din str. Traian Blajovici, nr. 24, ori la librăria Humanitas din str. Republicii.

"Abonamentele sunt valabile la acest meci, iar cei care nu le-au ridicat până acum sunt invitaţi să o facă", mai transmite conducerea clubului CSM.

Pe de altă parte, jocul de miercuri seară din Oradea Arena va fi cel de-al 80-lea meci din cupele europene pentru formaţia orădeană de baschet masculin, iar Belgia devine cea de-a 20-a ţară din care CSM-ul întâlneşte un adversar într-un meci internaţional cu caracter oficial.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!