Ultima etapă din Grupa H a FIBA Europe Cup la baschet masculin, desfăşurată miercuri seară, a fost plină de suspans pentru echipele şi suporterii formaţiilor implicate, printre care şi CSM CSU Oradea.

După jocuri care au avut nevoie de prelungiri, atât cel de la Oradea, cât şi cel de la Porto. CSM CSU Oradea a fost marea câştigătoare, care s-a alăturat Legiei Varşovia pentru calificarea pentru faza următoare, adică între primele 16 echipe în această ediţie a FIBA Europe Cup.

Bihorenii s-au impus pe teren propriu cu scorul de 78-70 în faţa maghiarilor de la Szolnoki Olajbányász, în timp ce în Portugalia, Legia Varşovia a câştigat cu 82-81 pe terenul celor de la FC Porto.

Pe muchie

Jocul din Arena Antonio Alexe, disputat din nou fără spectatori, a fost început bine de gazde, care au condus cu 8-2 şi 13-8, dar maghiarii au revenit şi şi-au adjudecat primul sfert la limită, cu 20-19.

Sfertul al doilea a aparţinut echipei maghiare, care s-a distanţat la şapte puncte la pauza mare, scor 33-40, după ce oaspeţii şi-au adjudecat secvenţa cu 20-14.

Din păcate, nici după pauza mare, lucrurile nu au funcţionat bine pentru trupa pregătită de Cristian Achim, în sfertul al treilea Szolnok desprinzându-se la o diferenţă de 12 puncte, scor 44-56, scor care nu ar fi ajutat echipa orădeană nici dacă polonezii de la Legia au câştigat meciul de la Porto.

Sfertul s-a încheiat chiar mai drastic pentru roş-albaştrii, oaspeţii intrând cu un avantaj de 13 puncte în ultima pauză, scor 45-58. Aceasta după ce şi secvenţa a treia a fost adjudecată de maghiari cu 18-12.

Totuşi, în ultimul sfert, „leii roşii” s-au mobilizat bine şi au început o "remontada". CSM a marcat primele zece puncte din sfertul decisiv pentru a reduce handicapul la o singură posesie în doar trei minute de joc. Szolnok a spart gheața cu o pătrundere, însă Dovis Bickauskis a adus alte două puncte pentru amfitrioni. Maghiarii au reacționat și s-au menținut în avantaj, reușind să se desprindă la nouă puncte în minutul 36. Tripla lui Nicolescu a adus însă Oradea la două lungimi în spate în penultimul minut de joc. Apoi, Richard a egalat situația la 66 şi a trimis meciul în prelungiri după ce maghiarii au ratat ultima aruncare.

Buni în prelungiri

În prelungiri, CSM a continuat jocul bun şi au trecut în avantaj, mai mult, chiar s-au desprins, ajungând să câştige la o diferenţă de opt puncte, cu scorul de 78-70.

Dovis Bickauskis a marcat în acest joc 15 puncte, fiind cel mai eficace de la orădeni. L-au urmat Kris Richard cu 12 puncte,  Alex Gavrilovic cu 11 puncte şi Garlon Green, autor a 8 puncte. În replică, de la formaţia maghiară, Bojan Subotic şi Marjan Cakarun au reușit câte 14 puncte, fiind principalii marcatori de la Szolnoki Olajbányász.

Din jucători în spectatori...

Cum orădenii depindeau şi de jocul din Portugalia, unde Legia Varşovia trebuia să învingă, la final, jucătorii CSM CSU Oradea au urmărit în arenă, chiar pe teren, pe un laptop, finalul de joc de la Porto, pentru că şi acolo a fost nevoie de prelungiri. 

După un meci în care mai mereu cei de la Legia s-au aflat la conducere, pe final gazdele au egalat, scor 74-74, şi s-a trecut la prelungiri. Au urmat cinci minute de suspans, în care s-a mers cap la cap, până la final, când polonezii s-au impus la un singur punct, cu scorul de 82-81, spre bucuria jucătorilor de la CSM CSU Oradea, care au sărbătorit pe parchetul de la Arena Antonio Alexe calificarea.

 

Calificareeee! ???? În caz că vă întrebați cum am trăit emoțiile finalului de meci de la Porto! ❤️

Posted by CSM Oradea on Wednesday, November 17, 2021

"Nu a fost cea mai frumoasă victorie"

„Este o bucurie foarte mare, bineînţeles, ca după orice calificare. Mă bucur foarte mult că am reuşit să trecem de această grupă, mă bucur foarte mult că ne-am apărat blazonul şi vizavi de evoluţia din sezonul trecut, când am luat locul 3 în această competiţie. Îi felicit pe băieţi şi pe tot staff-ul pentru această calificare. Azi nu a fost cea mai frunoasă victorie, trebuie să recunoaştem, dar a fost o victorie importantă, o victorie muncită. Am crezut până în ultimul moment în calificare, pe care am reuşit s-o obţinem. A fost o victorie dramatică, cu două meciuri în această serie decise în prelungiri şi iată că, din nou, precum anul trecut, norocul a fost de partea noastră. Am profitat de un rezultat bun pe care l-a obţinut Legia, pe care o felicit pe această cale, pentru că şi-a respectat statutul”, a declarat, după joc, preşedintele clubului CSM Oradea, Şerban Sere.


Clasamentul final al Grupei H din FIBA Europe Cup:

1. Legia Varşovia              6 jocuri         6 victorii       0 înfrângeri    12 puncte
2. CSM CSU Oradea        6 jocuri         3 victorii       3 înfrângeri      9 puncte
3. FC Porto                       6 jocuri         2 victorii       4 înfrângeri       8 puncte
3. Szolnoki Olajbanyasz,  6 jocuri         1 victorie      5 înfrângeri       7 puncte