Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea participă în partea a doua a acestei săptămâni la turneul final al Cupei României, care se desfășoară la Cluj-Napoca.

Participă opt echipe, iar sistemul de desfăşurare al turneului este eliminatoriu. Astfel, joi sunt programate sferturile de finală, sâmbătă - semifinalele, iar duminică - finala.

În sferturi, CSM CSU se va duela joi de la ora 17:45, cu echipa CSM Târgu Mureş, într-un joc ce va avea loc în Sala Sporturilor Horia Demian şi va fi transmis în direct de Digi Sport.

După cum notează site-ul clubului bihorean, va fi meciul oficial cu numărul 800 pentru CSM Oradea, de la promovarea echipei în primul eșalon al baschetului masculin românesc. Aici sunt incluse jocurile din Liga Națională sau Divizia A, după cum s-a numit, atât sezonul regulat, cât și play-offul sau play-outul, precum şi cele din Cupa României și cupele europene. 

Mai exact, CSM-ul are 626 de apariții în primul eșalon al României, 102 partide jucate pe plan internațional, respectiv 68 în Cupa României și 3 în SuperCupă.

După cum mai precizează sursa citată, 475 de meciuri au fost câștigate și 324 s-au încheiat cu înfrângere pentru echipa orădeană. Asta înseamnă o rată de succes de 59,4%.

„Meciul cu numărul 800 pentru CSM Oradea se dispută împotriva unei echipe din Târgu Mureș. Acel oraș care a revenit în prim-planul baschetului masculin din România, împreună cu Oradea. De altfel, istoria ne spune că Oradea și Târgu Mureș sunt între primele orașe de pe teritoriul României în care s-a jucat baschet”, mai notează cei de la csmoradea.ro.

În celelalte dueluri din sferturile de finală ale Cupei României, joi, la Cluj Napoca, se vor întâlni: BC CSU Sibiu cu CSM CSU Constanţa (de la ora 12:15), CSM Baschet Petrolul Ploieşti cu CS Rapid Bucureşti (de la ora 15) şi CSO Voluntari cu U BT Cluj Napoca (de la ora 20:30).

Toate jocurile vor fi transmise în direct de Digi Sport.

Semifinalele vor avea loc sâmbătă, iar roş-albaştrii orădeni, dacă vor trece de echipa din Tg. Mureş, se vor duela cu echipa învingătoare din confruntarea dintre CSM Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!