Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea revin la jocurile din cupele europene şi, în această săptămână, miercuri seara, vor disputa jocul din etapa a III-a a Grupei L din TOP 16 FIBA Europe Cup.

Jucătorii formaţiei bihorene vor juca în Cipru, acolo unde, de la ora 19, vor întâlni echipa Keravnos BC, într-un meci care va putea fi urmărit în direct pe YouTube, pe FIBA The Basketball Channel. 

Este un meci foarte important pentru ambele echipe. Astfel, CSM CSU Oradea îşi doreşte victoria pentru a rămâne cu șanse reale în cursa de calificare în sferturile de finală. De partea cealaltă, reprezentanta Ciprului este obligată să câştige, dacă vrea să mai spere cât de cât la calificare, întrucât ciprioţii au suferit înfrângeri în ambele etape de până acum.

Reamintim că elevii antrenorului Cristian Achim au o victorie şi o înfrângere până acum în Grupa L. 

Cât priveşte echipa cipriotă, aceasta are în componență patru jucători străini - trei americani și un ucrainean -, iar, după cum precizează site-ul clubului CSM Oradea, antrenorul grec Mikhalis Kakiouzis mizează pe o rotație de bază de opt jucători. 

„De notat că gruparea din Nicosia se remarcă prin agresivitate și capacitatea de a puncta pe tranziție. În plus, Keravnos are în tandemul Deondre Burns – Ousman Krubally o armă letală în atac. Cei doi se numără între principalii marcatori din FIBA Europe Cup în actuala campanie”, după cum se mai arată în avancronica partidei.

Echipa CSM CSU Oradea a ajuns marți dimineața în Nicosia în efectiv complet.

Tot miercuri, în etapa a III-a a Grupei L din FIBA Europe Cup, în celălalt meci, se vor întâlni nemţii de la Brose Bamberg și polonezii de la Anwil Wloclawek. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!