Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au mai făcut, miercuri, un pas important către calificarea în semifinalele Ligii Naţionale, ediţia 2017-2018. Elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus în mciul al treilea al sferturilor de finală cu BCM U FC Argeş, în deplasare, la Piteşti, cu scorul de 83-70, şi au preluat conducerea la raportul întâlnirilor directe, care acesta a devenit acum 2-1.

Desfăşurat în Sala Trivale din Piteşti, meciul cu numărul 3 dintre orădeni şi argeşeni a avut un debut mai echilibrat, cu primul sfert câştigat de bihoreni, cu scorul de 24-23.

În sfertul al doilea, "roş-albaştrii" orădeni s-au dezlănţuit, au avut un apetit foarte bun ofensiv, în timp ce în apărare s-au descurcat foarte bime. Astfel, se face că au marcat 28 de puncte şi au primit numai jumătate, 14. În acest fel, în pauza mare s-a intrat cu avantajul de 15 puncte al CSM-ului orădean, scor 52-37.

În sfertul al treilea s-a cam păstart diferenţa, cu 18 puncte marcate de gazde şi 17 de bihoreni, iar înaintea ultimei secvenţe tabela indica 69-55 în favoarea CSM CSU-ului.

Ştiind să gestioneze bine ulimul sfert, în care şi-au trecut în cont 14 puncte, iar gazdele 15, baschetbaliştii pregătiţi de antrenorul Cristian Achim şi-au conservat, în mare parte, diferenţa de pe tabelă şi au câştigat în final la o diferenţă de 13 puncte, cu scorul de 83-70.

"Sunt foarte bucuros pentru că această victorie ne apropie la un singur pas de calificare. Consider că astăzi am fost mai buni şi că am dominat meciul de la un capăt la celălalt. Au fost momente de cădere, însă e cumva firesc să se instaleze o stare de relaxare la plus 18-20 puncte pe tabela de marcaj", a declarat, după partidă, tehnicianul Cristian Achim.

Principalul marcator al echipei orădene în partida de miercuri seară a fost Martin Zeno, cu 18 puncte, urmat de Kris Richard şi Arturas Valeika, cu câte 14 puncte. De la piteşteni cel mai eficace s-a dovedit a fi Andriy Agafonov, cu 17 puncte.

După acest meci, CSM CSU Oradea mai are nevoie de o singură victorie pentru a se califica în semifinale. Meciul al patrulea este programat vineri seară, de la ora 20, tot la Piteşti.


BCM U FC Argeş Piteşti – CSM CSU Oradea 70-83 (23-24, 14-28, 18-17, 15-14)

Sala: Trivale din Piteşti
Spectatori: 700
Arbitri: Alin Faur, Laszlo Bukuresti şi Alexandru Olaru
Comisar: Raduly Zoltan

Marcatori BCM U FC Argeş: Andriy Agafonov 17 puncte, Matti Eemeli Nuutinen 12, Jonathan Gary Person 11, Szabolcs Santa 8, Alexander Kostoski 6, Porter Silvanus Troupe 6, Raymond Nicholas Russell 4, Marius Mihai Ciotlăuş 3 şi Vlad Corpodean 3 puncte.

Marcatori CSM CSU Oradea: Martin Gilbert Zeno 18 puncte, Kristopher Jameil Richard 14, Arturas Valeika 14, Bogdan Ţîbîrnă 9, Vaidas Kariniauskas 8, Andrei Mandache 7, Sean Morgan Denison 6, Goran Gajovic 4 şi Bogdan Nicolescu 3 puncte.

Într-o altă partidă de miercuri din sferturile de finală ale Ligii Naţionale de baschet masculin, BC SCM Timişoara a câştigat jocul de acasă cu CSM Steaua Eximbank Bucureşti, cu scorul de 89-82, şi conduce la general tot cu 2-1.

Sunt calificate deja în semifinale: U BT Cluj şi BC CSU Sibiu, care au trecut la general cu 3-0 de Phoenix Galaţi, repspectiv SCM U Craiova.