În cursul zilei de sâmbătă, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea şi-au aflat şi adversarul din sferturile de finală ale Cupei României. Acesta este FC Argeş Piteşti, iar confruntarea va avea loc la Constanţa, oraş care a obţinut găzduirea turneului final al Cupei României, în perioada 11-15 februarie.

Şedința de atribuire a turneului final a ediţiei 2023 a Cupei României la baschet masculin a avut loc la Sibiu, iar conducerea clubului CSM Oradea deşi intenţiona să liciteze pentru obţinerea organizării turneului final al cupei, „a luat decizia de a se retrage din cursa pentru găzduirea evenimentului după ce în cadrul ședinței de Consiliu Director de vineri s-a stabilit că suma de la care va începe licitația a crescut la 20.000 euro”, după cum transmite clubul bihorean.

Potrivit oficialilor bihoreni pe parcursul anilor trecuți licitația a început de la suma de 10.000 lei (aproximativ 2.000 euro).

„Menționăm că suma licitată și desemnată câștigătoare se transformă pur și simplu în taxă de organizare, adică ajunge în conturile Federației Române de Baschet și nu poate fi utilizată pentru organizarea propriu zisă a turneului”, a mai menţionat conducerea clubului bihorean, într-o postare pe site-ul oficial.

După ce a avut loc atribuirea evenimentului, la care vor participa opt echipe, s-a efectuat tragerea la sorţi a partidelor din sferturile de finală şi semifinale.

Ca urmare, CSM CSU Oradea a aflat că se va confrunta cu FC Argeş Piteşti, iar dacă va trece de faza sferturilor de finală, în penultimul act va dat piept cu învingătoarea deulului dintre CSM Athletic Constanța și Rapid București.

În celelalte două partide din sferturi,  U-BT Cluj-Napoca va întâlni SCM Ohma Timișoara, iar CSO Voluntari se va confrunta cu SCM U Craiova.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!