Poloiştii de la CSM Digi Oradea au câştigat clar primul meci pe care l-au susţinut, vineri, la turneul Cupei României de la Bucureşti.

În prima etapă a Grupei B, formaţia antrenată de Kalman Kadar a primit replica echipei Politehnica Cluj-Napoca, pe care a întrecut-o cu scorul categoric de 20-6.

Partida desfăşurată la Bazinul Steaua a fost controlată cu autoritate de formaţia orădeană, care pe sferturi s-a impus cu 3-1, 7-0, 6-2 şi 4-3.

Cele mai multe goluri le-a reuşit Szabo Istvan, 5, urmat de Bogdan Remeş şi Andrei Prioteasa, cu câte 4, Kovats Viktor 2 şi Maximilian Costa, cu câte 2 goluri.

În următorul şi ultimul joc din Grupa B, CSM Digi va întâlni sâmbătă, de la ora 10, echipa Dinamo Bucureşti. Într-o altă partidă de vineri, dar din Grupa A, Steaua a întrecut şi mao clar pe Rapid, cu 27-1.

Semifinalele Cupei României sunt programate sâmbătă seara, între echipele de pe primele două locuri din cele două grupe, de la orele 18 (locul 1 Grupa B – locul 2 Grupa A) şi 19:30 (locul 1 Grupa A – locul 2 Grupa B), iar finala va avea loc duminică, de la ora 10:45.