Poloiştii echipei CSM Digi Oradea au câştigat, vineri seară, primul joc de la Braşov, cu Sportul Studenţesc Corona, din cea de-a treia etapă a returului Superligii Naţionale. Elevii antrenorului Kadar Kalman s-au impus destul de clar, cu scorul de 8-3, cu toate că aveau în faţă un adversar incomod.

Pe sferturi s-a consemnat: 2-0, 0-1, 4-1 şi 2-1 pentru CSM.

Meciul a început destul de bine pentru campionii de la CSM Digi, care în primul sfert au marcat de două ori, prin D. Markovic şi A. Popoviciu. În sfertul secund, gazdele au redus din handicap, astfel că în pauza mare s-a intrat cu scorul de 2-1 pentru CSM Digi.

În sfertul al treilea, prima oară au marcat gazdele, restabilind egalitatea, la 2-2. Imediat după acest gol, orădenii au ripostat, au înscris prin Mihnea Gheorghe, care a recidivat după mai puţin de un minut, şi astfel CSM conducea cu 4-2. Până în ultima pauză, bihorenii au mai marcat de două ori, fără să primească gol, prin D. Markovic şi T. Negrean, s-au desprins pe tabelă şi înaintea ultimelor 8 minute conduceau cu 6-2.

Şi ultimul sfert a fost în favoarea campionilor, care au primit un gol şi au marcat două, prin A. Popoviciu şi V. Cupic. Astfel, scorul final a fost 8-3 pentru elevii antrenorului Kadar Kalman, care au obţinut o victorie importantă, în faţa celei de-a treia echipe din campionat.

În acest joc au marcat câte două goluri pentru CSM Digi, Dusan Markovic, Alex Popoviciu şi Mihnea Gheorghe, în timp ce o dată şi-au trecut numele pe lista marcatorilor Tiberiu Negrean şi Vojislav Cupic.

Cel de-al doilea meci de la Braşov dintre Sportul Studenţesc Corona şi CSM Digi este programat sâmbătă de la ora 11.