Turneul internaţional amical de polo Memorialul Nicolae Rujinschi a debutat joi la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, când au fost programate jocurile primei etape.

În partida de deschidere, formaţia franceză CN Marseille a depăşit, surprinzător de clar, cu scorul de 19-5, echipa turcă Galatasaray Istanbul. La jumătatea confruntării scorul a fost 9-3 pentru francezi, iar înaintea ultimului sfert, aceştia conduceau cu 12-3.

Printre marcatorii învingătorilor s-au numărat: Thibaut, Kovacevic, Vernoux şi Jordan, în timp ce de la Galtasaray a marcat doar Ozbek.

A urmat, apoi, meciul în care a fost implicată formaţia orădeană CSM Digi. Elevii antrenorilor Kadar Kalman şi Gheorghe Dunca au primit replica nemţilor de la Spandau 04 Berlin, o formaţie pe care au condus-o în permanenţă, până către final, iar jocul s-a încheiat la egalitate, 11-11.

Partida a început foarte bine pentru CSM Digi, care a condus foarte rapid cu 3-0, apoi a încheiat primul sfert cu 5-2. Sfertul II a fost adjudecat iarăşi de vicecampionii României, cu 4-2, astfel că în pauza mare s-a intrat cu scorul de 9-4.

În jumătatea a doua, antrenorul Kadar Kalman a început să ruleze întreg lotul, iar acest aspect s-a văzut, în sfertul III au marcat doar germani, un singur gol şi ei, însă în ultimele 8 minute, aceştia au recuperat nesperat şi de la 9-5 s-a ajuns la 10-10. Jucătorul adus de la Dinamo, Prioteasa a marcat în final pentru CSM Digi, doar că la ultimul atac al celor de la Spandau, au punctat şi aceştia şi jocul s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 11-11.

Tiberiu Negrean a înscris în acest joc trei goluri, M. Chioveanu, M. Gheorghe şi A. Prioteasa câte două goluri, iar M. Costa şi Asanovici, câte un gol. De la germani, M. Stamm a fost cel mai eficace, cu trei reuşite.

De menţionat faptul că orădeanul Max Costa a evoluat împotriva fostei sale echipe, Spandau 04 Berlin, căreia chiar i-a şi marcat un gol. De asemenea în ultimul sfert, poarta orădeană a fost apărată de tânărul Raul Gavriş, promovat de la CS Crişul.

Vineri, în etapa a II-a, de la ora 17:30, Spandau 04 Berlin va întâlni CN Marseille, iar de la ora 19, CSM Digi Oradea se va confrunta cu Galatasaray Istanbul.

Intrarea spectatorilor este liberă.