Poloiştii de la CSM Digi Oradea s-au calificat pentru a zecea oară consecutiv în finala Superligii Naţionale, după ce miercuri seară, la Bucureşti, la Bazinul Anatolie Grinţescu din cadrul complexului Dinamo, s-au impus clar, cu scorul de 12-3, în cel de-al treilea joc din semifinala cu Dinamo. Astfel, cu scorul general de 3-0 la întâlnirile directe, elevii antrenorului Kadar Kalman au acces în minimum de partide în ultimul act al competiţiei.

Meciul a fost dominat cu autoritate de campioni, care la pauza mare conduceau cu 6-0, după ce în primul sfert au marcat două goluri, iar în cel de-al doilea, patru, fără să primească unul măcar.

Sfertul al treilea a fost ceva mai echilibrat, însă tot orădenii, prin M. Gheorghe şi V. Cupic, au fost mai eficienţi, cu două goluri marcate, faţă de doar unul al gazdelor, reuşit de V. Dragomirescu.

Ultimele opt minute au însemnat iarăşi un galop de sănătate pentru bihoreni, care au înscris de patru ori în acest interval, primind totuşi şi două goluri. Astfel, scorul final a fost 12-3 pentru CSM Digi, ceea ce reprezintă o victorie categorică, mai clară decât s-ar fi aşteptat chiar fanii orădeni.

În acest fel, orădenii s-au calificat în finală, nemaifiind nevoie să dispute ultimele două partide din seria celor cinci.

Principalii marcatori din această partidă au fost M. Gheorghe şi V. Cupic, autori a câte patru goluri.

"În această seară am avut un meci foarte bun, reuşind să ne apărăm foarte bine. De asemenea, şi atacul a funcţionat foarte bine, drept dovadă cele 13 goluri înscrise. Aşadar echipa noastră va juca finala Superligii Naţionale. Meciurile finalei vor începe săptămâna viitoare la Bucureşti", a declarat, după partidă, căpitanul formaţiei CSM Digi, Gheorghe Dunca.


Dinamo Bucureşti - CSM Digi Oradea 3-12 (0-2, 0-4, 1-2, 2-4)

Marcatori CSM Digi: M. Gheorghe 4 goluri, V. Cupic 4, D. Markovic 3 şi A. Popoviciu 2 goluri.

În cealaltă semifinală, Steaua s-a impus tot cu 3-0 la întâlnirile directe cu Sportul Studenţesc Corona, după ce miercuri seara a câştigat cu 17-6 jocul din deplasare, de la Braşov. Astfel, din nou, finala Superligii Naţionale se va disputa între CSM Digi şi Steaua.