După ce au pierdut dramatic primele două jocuri de la Bucureşti, cu Steaua, din finala Superligii Naţionale de polo, ediţia 20215-2016, jucătorii formaţiei CSM Digi Oradea vor disputa, luni şi marţi, jocurile cu numerele 3 şi 4, de pe teren propriu, ale acestui ultim act al competiţiei naţionale.

Astfel, luni seară, de la ora 18.45, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", este programat meciul al treilea al finalei, meci pe care orădenii sunt condamnaţi să-l câştige, dacă vor să mai rămână în lupta pentru adjudecarea celui de-al zecelea titlu naţional consecutiv.

"Ne aşteptă cele mai grele meciuri din ultimii ani, pentru unii chiar din cariera lor. Deşi pentru unii lucrurile par a fi tranşate, din punctul nostru de vedere nu sunt deloc, vor fi tranşate abia săptămâna viitoare, după cel de-al cincilea meci. Ne dorim foarte mult câştigarea meciurilor ramase şi totodată câştigarea celui de-al zecelea titlu consecutiv. Suntem însetaţi de revanşă, pentru ceea ce s-a întâmplat pe tot parcursul anului în confruntările directe cu Steaua. Vom da tot ce avem mai bun din noi şi ne vom concentra şi mai mult pentru meciurile care vor urma, pentru că de acum înainte orice greşeală trebuie exclusă. Avem nevoie de cele trei victorii cu orice preţ. Suntem încrezători în capacitatea noastră de a răsturna orice situaţie, oricât de nefavorabilă ar fi ea", a declarat căpitanul echipei CSM Digi, Gheorghe Dunca.

Cum sistemul de desfăşurare al finalei este "cel mai bun din cinci meciuri" şi cum steliştii conduc la general cu 2-0, elevii antrenorului Kadar Kalman trebuie să câştige toate cele 3 meciuri pentru a-şi adjudeca titlul. Din această cauză presiunea este acum pe ei, însă şi cu ajutorul suporterilor, ei pot egala situaţia raporturilor directe după jocurile de la Oradea.

Pentru că aportul publicului este foarte important, conducerea clubului orădean a lăsat intrarea liberă la aceste jocuri. "Dacă eşti suporter adevărat te aşteptăm luni, 23 mai, cu începere de la orele 18.45 şi marţi, 24 mai, începând cu orele 17.45 să ne fii alături în lupta pentru câştigarea celui de-al zecelea titlu consecutiv! Avem nevoie de sprijinul tău! Hai Oradea! Hai CSM!", se arată în apelul postat de echipa orădeană pe pagina oficială de Facebook.