Formația orădeană de handbal masculin CSM a încheiat vineri seria jocurilor oficiale din acest an calendaristic, cu o victorie pe care a repurtat-o la patru goluri, pe teren propriu, în fața celor de la HC Sibiu.

Meciul, care s-a desfășurat în Arena Antonio Alexe, s-a încheiat cu scorul de 31-27 în favoarea elevilor antrenorului George Tăutu, care și-au luat astfel revanșa, după ce, în mod surprinzător, pe 22 octombrie, la Sibiu, au suferit prima înfrângere în fața aceleiași echipe, care atunci se afla pe ultima poziție a clasamentului.

Primele 15 minute ale jocului au fost foarte echilibrate, mergându-se cap la cap pe tabela de marcaj, după care orădenii au început să se desprindă, iar în pauză să intre cu un avantaj de patru goluri, scor 16-12.

După ce orădenii au marcat primul gol în repriza a doua, sibienii au avut câtva minute bune și s-au apropiat la trei goluri, scor 19-16, dar din acest moment „roș-albaștrii” au revenit la timonă și s-au desprins tot mai mult, ajungând să conducă cu 29-20. Cum ne-a obișnuit, pe final de joc, antrenorul George Tăutu a trimis în teren din nou cei mai tineri jucători din lot, iar aspectul a fost reflectat pe tabelă, sibienii mai reducând din proporțiile scorului, iar rezultatul final a fost 31-27, fapt care plasează echipa orădeană pe locul II la jumătatea competiției în Seria D a Diviziei A, la un punct de liderul HC Odorhei.

„Am încercat și am reușit să rulez tot lotul de jucători astăzi, iar băieții s-au comportat chiar bine, ne-am antrenat pentru acest joc. Mă bucur că juniorii au reușit să intre bine în meci, iar cumulat cu experiența celorlalți a rezultat un joc bun. A fost un meci muncit, un meci în care în apărare ne-am descurcat destul de bine și cred eu că asta a făcut diferența. Să nu uităm că și poarta ne-a ajutat, apoi am reușit să facem bine și faza întâia și cea de-a doua a atacului”, a declarat, după partidă antrenorul bihorenilor, George Tăutu.

Principalul marcator din acestjoc a fost Cătălin Crăciun, de la CSM, autor a 8 goluri, în timp ce de la sibieni, cel mai eficace a fost Radu David, cu 7 goluri.


CSM Oradea – HC Sibiu 31-27(16-12)

CSM Oradea: Duma, Marchiș și Ene – portari; Pomian 2 goluri, Mihăilescu 2, Munea 4, Crăciun 8, Cîrchea 5, Szasz 1, Zamfir 2, R. Radu, Szilagyi, Criste 1, Liberț 6 și Bondor. Antrenor: George Tăutu

HC Sibiu: Novacovschi, Șofronici și Giurcoiu – portari; Pasere 5, Blaga 1, Căpățînă 3, David 7, Muntean 4, Briotă 1, Micloș 6 și Bogdan. Antrenor: Matei Damian

Au arbitrat: Alin Gherman și Adrian Moldovan (ambii din Baia Mare)


În celelalte două partide din etapa a 10-a, ultima din 2018, a campionatului Diviziei A, Seria D, la handbal masculin, HCM Sighișoara a dispus pe teren propriu, cu 32-31, de AHC Potaissa II Turda, iar HC Odorhei s-a impus cu scorul de 36-27 pe terenul celor de la Minaur II Baia Mare.

În clasament, HC Odorhei are 22 de puncte, CSM Oradea – 21, HCM Sighișoara – 18, Minaur II Baia Mare – 13, HC Sibiu – 10, iar Potaissa II Turda – 4 puncte.

Campionatul Diviziei A de handbal masculin se va relua pe data de 2 februarie, când CSM Oradea va juca acasă cu liderul HC Odorhei.