Poloiştii de la CSM Oradea au făcut marţi seara cel mai bun meci al lor din ultimii ani şi au reuşit să obţină o victorie de răsunet, în cea de-a doua etapă a Grupei C din Liga Campionilor Europeni.

Roş-albaştrii au primit la Bazinul „Ioan Alexandrescu” replica formaţiei muntenegrene VPK Primorac Kotor, echipă pe care au învins-o la o diferenţă clară, de şapte goluri, cu scorul de 14-7, după un joc deosebit de bun al elevilor antrenorului Petar Kovacevic, care au evoluat foarte bine, atât în atac, cât şi în apărare.

Echipa din Muntenegru a venit la Oradea după ce a învins echipe precum Novi Beograd şi Partizan Belgrad, dar componenţii campioanei României s-au mobilizat exemplar şi efectiv nu le-au dat nicio şansă adversarilor marţi seara.

CSM-ul a marcat primele trei goluri, după care, în prima pauză, a condus cu 4-1. A urmat un sfert al doilea ceva mai echilibrat, când ambele combatante au înscris câte două goluri, astfel că, la jumătatea disputei, formaţia orădeană conducea cu 6-3.

După pauza mare, elevii antrenorului Petar Kovacevic au revenit parcă şi mai motivaţi şi au oferit un recital, uimind asistenţa prezentă la bazin cu golurile marcate. S-a ajuns ca Oradea să conducă cu 10-3, scor la care nu s-ar fi gândit nici cel mai înfocat suporter. În ultima pauză s-a intrat cu avantajul de şapte goluri, scor 11-4.

În ultimele opt minute, jucătorii echipei orădene au evoluat practic pentru a-şi conserva avantajul. Astfel, fiecare echipă a mai înscris câte trei goluri, iar rezultatul final a fost 14-7, ceea ce reprezintă o victorie surprinzător de clară a formaţiei bihorene în confruntarea cu Primorac Kotor, o echipă care reprezintă foarte apreciata şcoală muntenegreană de polo.

Partida a consemnat şi un duel inedit între tehnicianul principal al orădenilor, Petar Kovacevic, şi fratele acestuia, cel care se află în conducerea echipei muntenegrene.

„A fost primul meci acasă din Champions League şi ne bucurăm foarte tare că am reuşit să câştigăm. A fost un meci foarte greu, chiar dacă ne-am distanţat de ei încă de la început, dar am încercat să păstrăm această diferenţă, să ne facem jocul pe care ni l-am propus. Mă bucur foarte tare şi sunt mândru de echipa mea că am câştigat”, a declarat, la final, Sebastian Oltean, unul dintre cei mai buni marcatori ai CSM-ului în acest joc.

Principalul marcator a fost Ivan Gusarov, autor a patru goluri. Câte trei reuşite au avut Sebastian Oltean şi Filip Gardasevic, în timp ce două goluri a marcat David Belenyesi, iar câte unul, Petar Velkic şi Nichita Ilisie. S-au remarcat și portarul Lazar Dobozanov, dar şi ceilalţi jucători din lot, care, chiar dacă nu au marcat, au avut evoluţii bune.

„Am obţinut o victorie despre care se poate spune, surprinzător, că a fost destul de uşoară. Ne-am aşteptat puţin la o ofensivă mai tare din partea lor. Toţi am prins o zi bună, portarul a fost într-o formă excelentă. Ei nu prea au putut să ne înscrie goluri în primele trei reprize, iar aici s-a făcut diferenţa, pentru că noi am reuşit să înscriem două-trei, cel puţin, iar ei, nu. Am luptat împreună ca o echipă, ne-am apărat ca o echipă şi eu cred că, datorită acestei evoluţii, suntem acum la această victorie”, a precizat şi Levente Vancsik, la finalul jocului.

De la echipa muntenegreană, s-au remarcat Yusuke Inaba și Nikola Brkic, autori a câte două goluri.

După două etape, CSM Oradea are o victorie și o înfrângere în Grupa C din Waterpolo Champions League şi urmează să susţină alte două meciuri acasă. Mai întâi vor juca cu italienii de la AN Brescia, pe 11 noiembrie, apoi cu campioana continentală, Ferencvaros Budapesta (sau FTC Telekom Waterpolo, cum este denumită în această competiţie), pe 18 noiembrie.

Până atunci, însă, în acest weekend, sâmbătă, de la ora 12, CSM Oradea va juca în campionatul intern cu Rapid Bucureşti, tot la Bazinul „Ioan Alexandrescu”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!