Handbaliştii de la CSM Oradea şi-au continuat duminică seria jocurilor din play-offul Diviziei A. Bihorenii au făcut deplasarea în apropierea Mării Negre, pentru a întâlni echipa dobrogeană CS Medgidia, în cadrul celei de-a doua etape.

Din păcate, însă, roş-albaştrii au trebuit să se recunoască învinşi la final cu scorul de 31-36, cedând astfel primul joc din această fază a competiţiei.

Elevii antrenorilor Cosmin Liberț și Dan Pițigoi s-au aflat la conducere în prima jumătate a reprizei I, după care jocul a continuat într-o situaţie de echilibru, dar, înainte de pauză, gazdele au reuşit să se desprindă la două goluri, pentru a intra la vestiare cu avantajul de 16-14.

În partea a doua, însă, echipa din Medgidia a rămas la conducere şi chiar şi-a mărit avansul, orădenii nereuşind să le pună în pericol superioritatea pe tabelă, iar jocul s-a încheiat cu scorul de 36-31 în favoarea formaţiei gazdă.

După acest joc, CSM Oradea a coborât pe locul 5, cu trei puncte, la egalitate cu echipele de pe locurile 3 şi 4, CSM Sighişoara şi CSM Reşiţa. Echipa din Sighişoara a cedat în această rundă la Cluj, pe terenul Universităţii, cu scorul de 32-33, iar Reşiţa a câştigat clar jocul din deplasare, scor 40-30, la Craiova cu echipa locală.

În cel de-al treilea joc al zilei de duminică, CSM Alexandria s-a impus pe terenul celor de la CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 32-28 şi ocupă prima poziţie a clasamentului, cu şase puncte, la egalitate cu U Cluj, de pe locul 2.

În meciul de la Medgidia, Adrian Urdă și Paul Oargă au fost principalii marcatori ai CSM-ului orădean, cu câte 6 goluri. Constantin Bran a înscris 5 goluri, Claudiu Chiorean a marcat 4 goluri, iar Benjamin Szabo și Ianus Dumitrescu, câte 3 goluri. Şi-au mai trecut numele pe lista marcatorilor şi: Csongor Szasz, cu 2 goluri, Albert Iulian Vizitiu și Sebastian Baciu, cu câte un gol. 

De la gazde, Daniel Bida a fost cel mai eficace, cu 10 goluri înscrise, în timp ce Alexandru Popia l-a secondat, cu 8 reuşite.

În etapa a III-a din play-offul Divizei A la handbal masculin, CSM Oradea va juca acasă duminică, 23 februarie, cu începere de la ora 18:30, la Arena Antonio Alexe, în compania celor de la CSO Teutonii Ghimbav. După cum anunţă clubul orădean, intrarea spectatorilor va fi liberă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!