Echipa de handbal masculin CSM Oradea joacă marți, 10 februarie, de la ora 18:30, un meci de gală în sferturile de finală ale Cupei României, împotriva campioanei Dinamo București. Partida se va disputa la Arena Antonio Alexe, iar intrarea spectatorilor este liberă.

Meciul a fost prefațat luni, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Oradea Arena, de antrenorul principal al formației orădene, Cosmin Liberț, care a subliniat importanța calificării între primele opt echipe ale competiției.

„Suntem bucuroși pentru că am ajuns între primele opt echipe în Cupa României. Este o performanță pentru noi. Desigur, sorții nu ne-au fost favorabili, deoarece întâlnim cea mai bună echipă din țara noastră, și este evident că pornim cu șansa a doua. Pe de altă parte, este îmbucurător să jucăm acest meci la Oradea. Poate fi o propagandă pentru handbal”, a declarat Cosmin Liberț (foto).

Tehnicianul CSM-ului a precizat că, în ciuda problemelor medicale apărute în ultimele zile, lotul este acum complet înaintea confruntării cu Dinamo.

„Ne-am confruntat cu probleme de efectiv, dar mulțumesc conducerii clubului pentru eforturile depuse. La această oră pot să spun că avem efectivul complet și sper că vom putea conta pe toți jucătorii la meciul de marți”, a spus el.

Întrebat dacă duelul cu Dinamo reprezintă cel mai important meci al carierei sale de antrenor, Liberț a subliniat că abordează fiecare partidă cu aceeași responsabilitate, dar recunoaște caracterul special al confruntării: „Toate meciurile sunt importante pentru mine. Din exterior, un meci cu principala forță a handbalului din România poate părea ceva special. Și chiar este, dintr-o anumită perspectivă. Ținând cont de nivelul și statutul lui Dinamo, nu va exista presiune pe mine și pe echipă. Va fi o experiență și ne dorim să o onorăm cum se cuvine”.

Antrenorul orădenilor a vorbit și despre startul playoff-ului Diviziei A, unde CSM Oradea își propune o clasare care să permită participarea la turneul de baraj.

„Avem 3 puncte la startul playoff-ului, în timp ce Steaua are 8. La promovare directă e greu să ne gândim în acest moment, însă ne dorim o calificare la baraj, adică să ne clasăm pe locurile 3-4. Consider că am demonstrat un progres în modul de exprimare al echipei”, a mai arătat Cosmin Liberț.

Antrenorul orădean a reiterat că obiectivul promovării rămâne unul de perspectivă, într-un proces de construcție bazat pe omogenitate și integrarea jucătorilor tineri. „Acum trei ani nu eram pregătiți pentru primul eșalon. Suntem încă în faza de construcție a unei echipe și a unei identități. Este limpede că în acest moment nu suntem pregătiți să facem față la nivelul Ligii Naționale”, a conchis acesta.


Programul sferturilor de finală – Cupa României la handbal masculin:

  • Marți, 10 februarie, ora 18:30
    CSM Oradea – CS Dinamo București
    Arena Antonio Alexe
    Arbitri: A. Apostu și F. Chinde
    Intrarea spectatorilor este liberă
  • Miercuri, 11 februarie
    ora 14:00 – CSM București – CS Minaur Baia Mare
    ora 15:00 – Steaua București – CSM Vaslui
  • Joi, 12 februarie, ora 18:00
    SCM Politehnica Timișoara – Potaissa Turda
Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!