Conducerea clubului CSM Oradea mai şi semnează contracte noi cu jucătorii experimentaţi din sezonul trecut, nu doar renunţă la ei. Echipa bihoreană de baschet masculin a anunţat, miercuri, că a prelungit înţelegerea cu jucătorul american Stephen Holt.

În vârstă de 30 ani şi înalt de 1.93 metri, Holt a semnat cu "leii roşii" un nou contract şi se află la cel de-al doilea sezon consecutiv la "roş-albaştri".

După cum precizează clubul, pe site-ul oficial, Stephen Holt evoluează cu precădere la poziţia 2, dar poate fi utilizat şi la celelalte poziţii de perimetru.

Conform sursei citate, în sezonul 2020-2021, Holt a avut medii statistice de 11.2 puncte, 2.9 recuperări şi 2.0 pase decisive, cu 1.1 intercepţii în aproape 27 minute pe meci pentru 12.1 la eficienţă. De asemenea, a avut 58% la aruncările de două puncte, 42% la semicerc şi 87% la linia de pedeapsă. "El este jucătorul cu cel mai bun procentaj la aruncările libere din Liga Naţională în sezonul precedent, dintre jucătorii care au executat cel puţin 65 aruncări libere".

Totodată, Holt a avut 7 apariţii în Cupa României şi tot atâtea în FIBA Europe Cup. Cu el în echipă, CSM Oradea a disputat două finale în competiţiile interne şi a reuşit să cucerească prima medalie continentală din istoria clubului.

Înainte să vină în România, la CSM, Stephen Holt a mai trecut pe la echipe din SUA, Australia, Spania, Cehia, Polonia, Kazahstan şi Slovenia.

"Holt este un jucător activ în ambele faze şi dispune de calităţi pentru a avea impact atât în faza ofensivă, cât şi în apărare. Agresivitatea şi intensitatea îi permit să acopere în defensivă la poziţii multiple, fiind deosebit de prezent în jocul de apărare şi nu se sfieşte să-şi sacrifice prospeţimea, adică să plătească tribut în atac pentru efortul susţinut în apărare. La celălalt capăt al terenului se remarcă în mod deosebit prin aruncări de la mare distanţă. De asemenea, este bun mânuitor de minge şi poate să-şi pună colegii în situaţii favorabile de a puncta, reprezentând o ameninţare pentru echipa adversă printr-o gamă variată de opţiuni", este descrierea pe care o face clubul orădean pentru jucătorul american.