CSM Oradea joacă vineri seara un meci crucial în lupta pentru titlul național la polo pe apă. După primele două confruntări disputate la Oradea, finala Superligii Naționale se mută la București, acolo unde formația orădeană va întâlni Steaua în jocurile 3 și 4 ale seriei.
Scorul general este egal, 1-1, după două dueluri spectaculoase în bazinul olimpic din Oradea. Steaua s-a impus în primul meci, scor 16-14, iar CSM Oradea a restabilit egalitatea după o victorie dramatică în partida secundă, câștigată cu 11-10.
Acum, presiunea se mută în Capitală, unde vineri seara, de la ora 20:00, este programat poate cel mai important duel al finalei. Partida a treia poate înclina decisiv balanța în lupta pentru trofeu, iar atmosfera se anunță una incendiară în Bazinul Steaua.
Orădenii merg la București cu un moral bun după succesul obținut în jocul 2, însă și cu probleme importante de lot. Căpitanul Tiberiu Negrean va lipsi în ambele partide din Capitală, după suspendarea primită în urma cartonașului roșu încasat în meciul precedent. Absența unuia dintre liderii echipei reprezintă o pierdere importantă pentru formația pregătită de Petar Kovacevic.
În același timp, tensiunile din jurul arbitrajului continuă să planeze asupra finalei. Oficialii clubului orădean și-au exprimat nemulțumirea față de maniera de arbitraj din primele două jocuri și au solicitat brigăzi din străinătate pentru restul seriei, însă Federația Română de Polo a respins cererea.
Meciul de vineri va fi arbitrat de Mihai Bălănescu (București) și Tóth Ferenc (Târgu Mureș).
Chiar și în aceste condiții, jucătorii CSM-ului au transmis că sunt hotărâți să aducă din nou titlul la Oradea. Finala se joacă în sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”.
Partidele dintre Steaua și CSM Oradea vor fi transmise în direct de TVR Sport.