CSM Oradea revine în fața propriilor suporteri joi, de la ora 18:00, când va întâlni formația AHC Potaissa Turda II, într-un meci din etapa a 5-a a Seriei C din Divizia A la handbal masculin. Intrarea spectatorilor va fi liberă.

Partida se va disputa la Arena Antonio Alexe și a fost devansată la solicitarea clubului orădean, întrucât sala va găzdui o altă competiție sportivă în perioada 17-18 octombrie.

Echipa pregătită de antrenorul Cosmin Liberț traversează un început foarte bun de sezon. CSM Oradea a acumulat 8 puncte în primele patru etape și ocupă primul loc în clasamentul Seriei C, cu maximum de puncte.

De cealaltă parte, AHC Potaissa Turda II are 5 puncte și se află pe poziția a treia. Duelul de joi le oferă orădenilor ocazia de a-și consolida poziția de lider în campionat.

Înaintea confruntării din campionat, CSM Oradea a evoluat în Cupa României, la Mioveni, unde a întâlnit formația CSU Pitești. Handbaliștii bihoreni au pierdut partida după executarea loviturilor de departajare.

Orădenii încearcă acum să revină cu un rezultat pozitiv în competiția internă, în fața propriilor suporteri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!