Echipa de polo pe apă CSM Oradea se pregătește pentru un weekend intens în Superliga Națională, cu două partide programate în Capitală.

Formația antrenată de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu va da piept, sâmbătă, 28 februarie, de la ora 20:00, cu Dinamo București, într-o reeditare a finalei Cupei României din septembrie 2025. Meciul va avea loc la bazinul Dinamo și promite un bun spectacol de polo.

A doua partidă se joacă duminică, 1 martie, de la ora 10:30, la bazinul Floreasca, unde CSM Oradea se va confrunta cu Sportul Studențesc.

Aceste meciuri din Superligă sunt importante pentru orădeni şi pentru menținerea ritmului competițional și verificarea echipei înaintea returului cu spaniolii de la CN Terrassa.

Astfel, după jocurile de la București, echipa se va întoarce la Oradea pentru a pregăti meciul din manşa secundă cu cu cei de la CN Terrassa din Spania, meci care este programat sâmbătă, 7 martie, în optimile de finală ale EuroCup. CSM Oradea va pleca cu un avantaj minim în acel duel după partida tur, dar speră să confirme statutul de echipă de top în competiția europeană.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!