Poloiştii de la CSM Oradea au debutat cu o victorie clară în noua ediţie a campionatului Superligii Naţionale, după ce vineri seara, la Bazinul Ioan Alexandrescu, s-au impus cu scorul de 20-5 în faţa concitadinilor de la CSU Oradea.
Jocul, care a contat pentru prima etapă a noului sezon din Superligă, a fost controlat clar de campioni, care după primul sfert au condus cu 4-1, iar până la pauza mare au ajuns să se detaşeze la 11-3.
Şi în jumătatea secundă, elevii antrenorilor Petar Kovacevic şi Ciprian Cîmpianu au continuat să domine întâlnirea. Au câştigat sfertul al III-lea cu 4-1, pentru a intra în ultima pauză cu un avantaj de 11 goluri, scor 15-4.
Ultimele opt minute le-au mai adus celor de la CSM cinci goluri, în timp ce trupa pregătită de Cosmin Goina a înscris o singură dată. Ca urmare, rezultatul final a fost 20-5 în favoarea campionilor.
Principalul marcator al CSM-ului a fost, în această dispută, Filip Gardasevic, cu 6 goluri, dintre care 3 înscrise din penalty. L-au urmat Ivan Gusarov cu 5 goluri, Petar Velkic şi Richard Orsos cu câte 3 goluri. Câte un gol şi-au trecut în cont David Belenyesi, Adrian Păşcăluţă şi Nichita Ilisie. În poarta campionilor s-au aflat de această dată Raul Gavriş şi Daniel Turculeţ.
De la CSU Oradea, două goluri a înscris Csato Balazs, iar câte un gol, Denis Feke, Roland Orsos şi Patrick Barta.
În cealaltă partidă din prima etapă a noii ediţii a Superligii Naţionale de polo, programată vineri seara la Bucureşti, Steaua s-a impus în faţa propriilor suporteri, în jocul cu Rapid, cu scorul de 15-11. Ultimele două partide ale rundei inaugurale vor avea loc sâmbătă seara: CS Politehnica Cluj – CSM Târgu Mureș, de la ora 20:00, respectiv CS Dinamo București – CS Sportul Studențesc, cu începere de la ora 20:30.
În următorul joc din campionat, CSM Oradea va juca tot acasă, cu Dinamo, pe 11 octombrie, cu începere de la ora 19:00, la Bazinul Ioan Alexandrescu.