Handbaliştii de la CSM Oradea au aflat că vor juca în cadrul turului preliminar al Cupei României, ediția 2023-2024, în compania formaţiei braşovene CSO Teutonii Ghimbav.

Meciul este programat la Ghimbav, pe data de 25 noiembrie, după cum a stabilit Federaţia Română de Handbal.

Astfel, formația antrenată de Cosmin Liberț și Dan Pițigoi se numără printre cele patru echipe ce vor evolua în această primă fază a competiţiei organizate de Federația Română de Handbal.

Echipa CSO Teutonii Ghimbav ocupă locul al 3-lea în Seria B a campionatului Diviziei A, după disputarea turului seriei. Handbaliştii din județul Brașov au acumulat până acum 4 victorii și 2 înfrângeri.

De partea cealaltă, reamintim că CSM Oradea are 5 victorii și 2 înfrângeri şi ocupă locul al 4-lea în Seria A din Divizia A, însă echipa bihoreană este la doar trei puncte faţă de prima clasată.

Turul preliminar al Cupei României la handbal masculin mai programează disputa dintre CSU Galați şi CSM Făgăraș.

După cum transmite conducerea clubului bihorean, jocul din Cupa României aduce modificări în „programul și așa aglomerat al echipei de handbal CSM Oradea”.

Ca urmare, elevii antrenorului Cosmin Liberț vor disputa opt meciuri oficiale, dintre care cinci în deplasare, în interval de o lună de zile, în perioada 11 noiembrie - 10 decembrie.


Programul actualizat al echipei de handbal masculin CSM Oradea:

11 noiembrie: CSM Odorheiu Secuiesc – CSM Oradea (Etapa a 8-a din Divizia A) 
15 noiembire: Unirea Sânnicolau Mare – CSM Oradea (Etapa a 9-a din Divizia A)
18 noiembrie: CSM Oradea – Politehnica Timișoara (Etapa a 10-a din Divizia A)
25 noiembire: CSO Teutonii Ghimbav – CSM Oradea (Turul preliminar din Cupa României)
27 noiembrie: CSM Reșița – CSM Oradea (Etapa a 11-a a Diviziei A)
29 noiembrie: CSM Oradea – CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu (Etapa a 12-a a Diviziei A)
2 decembrie: Universitatea Craiova – CSM Oradea (Etapa a 13-a a Diviziei A)
14 decembrie: CSM Oradea – CSM Făgăraș (Etapa a 14-a a Diviziei A)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!