După înfrângerea la limită suferită la Bucureşti, în weekend, în campionat, poloiştii de la CSM Oradea vor să-şi ia revanşa în faţa Stelei, într-un nou meci ce la va opune pe cele două rivale din poloul românesc.

De această dată, Steaua şi CSM Oradea se vor duela în cupele europene, în optimile de finală ale LEN Euro Cup, într-un duel ce va avea loc tot la Bucureşti.

Duelul se va desfăşura la Bazinul Steaua, va debuta de la ora 20 şi va putea fi urmărit pe internet.

Va fi cea de-a doua confruntare dintre cele două forţe ale poloului românesc dintr-o serie de trei care a fost programată în această perioadă.

Reamintim că în campionat, partida s-a încheiat cu scorul de 8-7 în favoarea Stelei, după un meci extrem de echilibrat, început excelent de orădeni, dar care au cedat pe final.

"CSM Oradea trebuie să se regrupeze şi va încerca să reacţioneze. Lotul de jucători este valid, chiar dacă primul duel a lăsat urme pe anumiţi jucători. De cealaltă parte, aşa cum s-a întâmplat şi la primul meci, Steaua va fi lipsită de principalul ei marcator, Tudor Fulea (accidentat)", transmite clubul orădean, pe site-ul oficial.

Meciul retur din optimile de finală ale LEN EuroCup dintre cele două echipe se va disputa la Oradea, o săptămână mai târziu, miercuri, 14 decembrie, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!