Baschetbalistele de la CSU Oradea continuă startul excelent de sezon în Liga I. Formația orădeană s-a impus fără emoții, scor 89-45, pe terenul echipei Rapid 2 București, în etapa a doua a campionatului, și își consolidează poziția în fruntea clasamentului.
După succesul din prima rundă, CSU Oradea a confirmat forma bună și în cel de-al doilea meci al sezonului.
Elevele antrenorilor Daniel Anica, Ioana Nistor și Adriana Niculescu au controlat partida de la început până la final, construind treptat o diferență consistentă pe tabelă.
Sfert decisiv pentru CSU Oradea
Orădencele au început în forță și au încheiat primul sfert cu un avantaj de 12 puncte, scor 20-8. În actul secund, echipa bihoreană a continuat să joace eficient, a mai înscris 25 de puncte și a intrat la pauza mare cu un avantaj confortabil, 45-22.
Momentul decisiv al partidei s-a consumat în sfertul al treilea. CSU Oradea a dominat atât în atac, cât și în apărare, permițându-le gazdelor să înscrie doar patru puncte. În schimb, bihorencele au înscris 24 de puncte și au dus scorul la 69-26 înaintea ultimelor zece minute.
Ultimul sfert a fost mai echilibrat, însă tot formația orădeană s-a impus, cu 20-19. Scorul final, 89-45, a consfințit o victorie la o diferență de 44 de puncte.
Scorul pe sferturi a fost: 8-20, 14-25, 4-24 și 19-20.
Maria Farcaș și Raluca Tivadar Ianceu, cele mai bune marcatoare
În ofensiva echipei CSU Oradea s-au remarcat Maria Farcaș și Raluca Tivadar Ianceu, ambele cu câte 16 puncte. Natalia Ene a contribuit cu 12 puncte, iar Ștefania Teodorof a încheiat partida cu 10 puncte.
Contribuții importante au avut și Vivien Hegyi și Alexia Ioviță, fiecare cu câte 8 puncte, respectiv Georgiana Teodora Nedelcu Ilisie, cu 7 puncte.
Pentru CSU Oradea au mai punctat Denisa Tomescu – 5 puncte, Miriam Negru – 3 puncte, Arianna Ganea și Izabela Blejan – câte 2 puncte. Maria Bucșă a făcut parte din lotul echipei.
Primul meci acasă, duminică, la Sala Polivalentă
Cu două victorii din tot atâtea partide, ambele obținute în deplasare și la diferențe consistente, CSU Oradea are parte de un început de sezon foarte bun în Liga I.
Următorul meci le va oferi suporterilor bihoreni ocazia să le vadă pe orădence la lucru pe teren propriu. Duminică, 25 octombrie, de la ora 12:00, CSU Oradea va întâlni formația CS alPHa Prahova, în Sala Polivalentă a Universității din Oradea.