Componeţii echipei Tengo Salonta au profitat de faptul că în iulie nu se dispută etapă în Interliga de futnet şi au evoluat în cadrul unui turneu internaţional care s-a desfăşurat la Vsetin, în Cehia.

Organizat la triplu, după regulamentul din Cehia (două căderi), turneul a oferit un spectacol de calitate la care şi-au dat concursul cele 20 de echipe participante.

Salontanii au evoluat cu un lot tânăr, alături de fraţii Alex şi Vasile Sorean fiind prezent doar Nagy Darius. Surpriza a venit de la conducătorul echipei Tengo, Vasile Sorean senior, care a revenit pe terenul de joc.

"La ultimele antrenamente susţinute de juniori, am intrat şi eu pe teren. Cum la Vsetin am avut la dispoziţie doar trei jucători (Georgel Bobiş nu a putut face deplasarea, iar Csőcs Krisztián şi Illyés Gergő au susţinut examenul de bacalaureat), acest fapt m-a determinat să joc şi eu în cadrul meciurilor din grupe. M-am simţit ca la prima tinereţe, dar copiii au dus greul", a mărturisit Vasile Sorean (foto, în tricou galben).

La turneul din Cehia au fost prezenţi şi reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de Futnet (UNIF) pentru a face propagandă Mondialelor de seniori, care vor avea loc în luna noiembrie la Brno. De remarcat că la competiţiile de futnet organizate de UNIF, spectatorii intră cu bilete, dar chiar şi aşa, jocurile se dispută în faţa unor săli arhipline (1500-2500 de spectatori).

La evenimentul din noiembrie, jucătorii de la Tengo Salonta vor fi prezenţi purtând tricoul reprezentativei României.

În următoarele două săptămâni, componenţii echipei salontane vor fi în vacanţă, dar în luna august vor participa la două turnee de anvergură: etapa de Interliga de la Revuca (Slovacia), respectiv turneul internaţional de futnet găzduit de Cluj-Napoca.