O bihoreancă a „supt la două oi” timp de doi ani, exercitând concomitent o funcţie publică şi o demnitate publică. ANI a anunţat luni că a mai găsit o serie de aleşi locali incompatibili, între care unul din Bihor, Valentina Codrean, care „în perioada 22 iunie 2012 – 23 ianuarie 2014 a deţinut simultan funcţia publică de referent în cadrul Primăriei comunei Sînmartin şi calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Lăzăreni, încălcând astfel dispoziţiile art. 94, alin (1) şi (2), lit a) din Legea 161/2203”, privind prevenirea şi combaterea actelor de corupţie.

Practic, în timp ce la Sînmartin Codrean încasa un salariu de funcţionar public, beneficia şi de o îndemnizaţie de consilier local la Lăzăreni.

BIHOREANUL a aflat că Valentina Codrean a fost angajată la Primăria Sînmartin în vara anului 2012, după ce a pierdut alegerile pentru funcţia de primar al comunei Lăzăreni, pe care a deţinut-o vreme de două mandate, între 2004-2008 şi 2008-2012, ca reprezentant al PDL.

Contactată de ziar, Codrean a admis că a fost concomitent funcţionar în Sînmartin şi consilier local în Lăzăreni, însă consideră că nu s-a aflat în incompatibilitate, dar şi că este victima unei răfuieli politice.

„Cineva nu a încăput de mine. Nu am fost incompatibilă, pentru că nu am avut calitatea de ales şi de funcţionar în aceeaşi comună, ci în comune diferite. Dacă aţi lua la verificat consilierii locali din Lăzăreni, aţi vedea incompatibili adevăraţi”, a declarat fosta primăriţă şi consilieră.

Codrean a refuzat, însă, să spună cine s-ar fi „răzbunat” reclamând-o la ANI şi care alte persoane dintre cele ce deţin o poziţie de consilier local în Lăzăreni ar avea şi calităţi incompatibile cu aceasta.