Doi bihoreni, mamă şi fiu, au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi s-au ales cu pedepse cu suspendare, după ce au fost prinşi de procurorii DNA Oradea că s-au folosit de documente false pentru a obţine fonduri europene nerambursabile.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al DNA, faptele datează din perioada 2009 - 2010, când Cătălin Tăut derula un proiect finanţat din fonduri nerambursabile privind modernizarea unei ferme vegetale.

"Inculpatul Cătălin Tăut a depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDPR) mai multe documente cu conţinut nereal, printre care printre care şi şase facturi fiscale false ce atestau în mod nereal vânzarea, către o societate comercială, a 5.000 de gladiole, în valoare de 2.500 lei şi un antecontract de vânzare-cumpărare mărfuri cu plata în rate, încheiat cu reprezentantul aceleiaşi firme", se arată în informarea DNA.

În realitate, spun procurorii, antecontractul a fost semnat de Cătălin Tăut şi de mama sa, Marilena Tăut, în numele societăţii comerciale respective, şi tot ea ar fi întocmit şi semnat facturile. "Prin aceste demersuri inculpatul Tăut Cătălin Ionuţ a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 105.907,50 lei", se spune în comunicat.

Cei doi inculpaţi au plătit paguba şi au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, recunoscând faptele şi fiind de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv 1 an şi 6 luni, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe 2 ani.

Dacă instanţa va confirma acordurile de recunoaştere, Marilena şi Cătălin Tăut vor fi obligaţi, de asemenea, să presteze 60 de zile muncă neremunerată în cadrul Primăriei municipiului Oradea şi în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci.

Dosarele de urmărire penală, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise Tribunalului Bihor.