La trei zile după ce liderul PSD Bihor, Ioan Mang, a anunţat la sediul partidului că reprezentanţii acestuia se vor opune, pesediştii bihoreni s-au ţinut de cuvânt chiar şi în condiţiile în care acesta a lipsit vineri de la şedinţa Consiliului Judeţean, opunându-se cu toţii înfiinţării a două asociaţii de dezvoltare intercomunitară.

În ciuda celor 10 voturi contra oferite de pesedişti, care au invocat un singur detaliu - şi anume că în proiect sediile celor două asociaţii urmau să fie în strada Patrioţilor nr. 2, dar în urma unei modificări de ultim moment ceilalţi au decis ca ele să funcţioneze în strada Calea Aradului nr. 2 - majoritatea reprezentată de PNL şi UDMR au decis înfiinţarea ambelor asociaţii.

Prima dintre ele, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Agenţia de Management a Destinaţiei Bihor", va fi înfiinţată în parteneriat cu Universitatea Oradea şi cu Asociaţia Salvatorilor Montani Bihor, urmând ca, potrivit actului constitutiv şi statului adoptate, să aibă ca scop promovarea turismului în Bihor, realizarea de proiecte în acest sens, elaborarea de strategii pentru dezvoltarea turistică şi a destinaţiilor turistice din judeţ, crearea unei oferte turistice integrate, relaţionarea între diferitele centre de informare turistică din judeţ şi atragerea de investiţii în turismul din Bihor, plus organizarea şi participarea la evenimente, târguri şi expoziţii.

Cea de-a doua asociaţie aprobată vineri de consilierii judeţeni se va numi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Bihor", CJ urmând să fie partener cu Consiliile Locale ale oraşelor din judeţ (Marghita, Aleşd, Valea lui Mihai, Săcueni, Ştei, Vaşcău şi Nucet), şi să aibă ca scopuri sprijinirea dezvoltării economico-sociale a judeţului Bihor, analiza programelor şi strategiilor de dezvoltare existente şi stabilirea unor priorităţi, identificarea resurselor pentru finanţarea acestora din surse naţionale şi internaţionale şi elaborarea de proiecte pentru atragerea fondurilor.

Întrucât consilierul judeţean PSD Ovidiu Copil a încercat, într-o primă fază, să susţină că era nevoie de votul a două treimi din totalul membrilor CJ, iar apoi a declarat că noile asociaţii de dezvoltare intercomunitară nu au niciun rost, el a primit replici atât de la secretarul judeţului, Carmen Soltănel, care l-a contrazis citându-i din legea administraţiei publice locale, cât şi de la preşedintele CJ, Cornel Popa. Acesta i-a explicat că în timp ce Programul Operaţional Regional, de pildă, pune la dispoziţie în următorii 6 ani suma de 250 milioane euro pentru proiectele de dezvoltare urbană, fără ADI în parteneriat cu Consiliile Locale ale oraşelor din judeţ CJ nu poate depune proiecte pentru a accesa fonduri, existenţa asociaţiei fiind, aşadar, o formalitate obligatorie.