Echipa de polo CSM Oradea va aborda şi ultimul turneu al Grupei locurilor 1 - 4 din Superliga Naţională cu lotul decimat. După cum declară Petre Gepian, responsabilul secţiei de polo de la clubul orădean, marea majoritate a componenţilor echipei s-au confruntat şi se confruntă încă cu pneumonii.

„În ultimele zile am avut la antrenamente doar 7 din cei 18 sportivi componenţi ai lotului. Este un val de penumonii care a venit peste echipa noastră. Numai după meciul cu Ferencvaros au apărut probleme cu Gavriş, Istvan Szabo, Luncan, Păşcăluţă, Tomasso Insinna, Turculeţ şi Klutsch”, a declarat pentru BIHOREANUL managerul secţiei de polo de la CSM.

În aceste condiţii, echipa orădeană a depus deja la Federaţie o cerere de amânare a semifinalei Superligii Naţionale. Până atunci însă va mai fi şi meciul din Liga Campionilor, din Italia, cu RN Savona, unde orădenii vor fi obligaţi să se prezinte.

Cu alte cuvine, la turneul ce va debuta joi şi se va încheia sâmbătă, la Bazinul Steaua din Capitală, CSM Oradea va bifa mai mult prezenţa, decât să pună accent pe rezultate, ceea ce face să ne aşteptăm la noi rezultate negative. Rămâne de văzut însă dacă în meciul cu Rapidul, orădenii vor obţine un rezultat pozitiv, după ce la primul turneu au făcut egal.

Pe lângă jucătorii enumeraţi, cu probleme mai sunt şi Levente Vancsik şi Filip Gardasevic, care s-ar putea să evolueze însă, date fiind condiţiile de faţă, cu toate că încă nu sunt complet refăcuţi.

În primul joc al turneului 3 din Grupa locurilor 1 - 4 a Superligii Naţionale, joi seara, de la ora 20.30, CSM Oradea va întâlni Steaua Bucureşti. Vineri în etapa a doua, orădenii se vor duela de la aceeaşi oră, 20.30, cu Dinamo, pentru ca sâmbătă, în ultima zi, dimineaţa, de la ora 9, să întâlnească Rapidul.

Toate aceste meciuri vor putea fi urmărite la tv, în transmisiunea în direct a celor de la TVR Sport.

Reamintim că înaintea turneului, CSM Oradea se situează pe locul 3, cu 33 de puncte. Conduce ierarhia Steaua, cu 49 de puncte, în timp ce Dinamo, de pe locul 2, are 40 de puncte, iar Rapidul, de pe poziţia a 4-a, 19 puncte.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!