Prin stilul său abrupt şi autoritar, Ilie Bolojan a reuşit din nou să-i încaiere pe orădeni. Pornind de la nişte considerente strict economice, nici acelea nu prea detaliate, primarul e decis, avându-l alături, de data asta, şi pe preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, să mute Muzeul Ţării Crişurilor în Cetate.
Orice se face în oraşul acesta este din start contestat. Mai ţineţi minte cum iubitorii de poţoci plângeau de mila rozătoarelor deoarece prin construcţia podului Sovata le-ar fi fost tulburat arealul? Acum, dacă podul ar fi blocat o oră, ar fi revoluţie printre şoferi. Pe de altă parte, reacţia oamenilor e benefică, căci este nevoie de dezbaterea proiectelor importante. Dacă orădenilor le pasă de oraşul lor e semn bun.
Primii care au ieşit la rampă au fost artiştii plastici. Din păcate, însă, în loc să se rezume la argumente de specialitate, au calculat după minţile lor de pictori că mutarea în Cetate ne-ar costa sute de milioane de euro în plus. Aberant!
Mult mai aplecată a fost expunerea directorului Muzeului, Aurel Chiriac. A venit cu argumente de bun-simţ, dar a ocolit cu eleganţă componenta economică a afacerii, şi anume cât va costa întreţinerea uriaşei clădiri a fostei Garnizoane.
Ce am înţeles eu până acum e că, oricum, în Cetate n-ar strica să avem un muzeu. Tema e prea importantă ca dezbaterile să nu continue. Şi să se ţină cont că în toată afacerea se contrapun banii şi dorinţa de a avea un muzeu modern. E uşor din poziţia de bugetar să ceri bani grămadă şi pentru cultură, şi pentru spitale, şcoli şi drumuri. Mai greu este să-i lămureşti pe orădeni să accepte ca impozitele să urce până la cer.
Citiţi pe această temă şi articolul "Aoleu, ce mai muzeu: Care sunt argumentele pro şi contra mutării Muzeului Ţării Crişurilor în Cetate"