Sute de poliţişti de ordine publică, proximitate şi agenţi rutieri din Bihor patrulează, luni, în preajma instituţiilor de învăţământ, respectiv participă la festivităţile de deschidere a anului şcolar 2017-2018.
Acţiunea este doar începutul, dat fiind că asemenea activităţi se vor derula pe parcursul întregului an şcolar.
"Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. De asemenea, traseele de deplasare a elevilor vor fi supravegheate în permanenţă de poliţiştii bihoreni", se arată într-un comunicat al Poliției Bihor.
Astfel, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei bihorene, asigurându-se, totodată, supravegherea traseelor de deplasare a elevilor.
Poliţiştii vor patrula în zona şcolilor şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii. O atenţie deosebită va fi acordată unităţilor de învăţământ din mediul rural.
Şedinţe cu profesori, părinţi şi copii
De asemenea, pe parcursul întregului an şcolar, copiii vor fi implicaţi activ în numeroase concursuri educativ - preventive, de eseuri, scenete, expoziţii de desene cu mesaj preventiv, marşuri tematice, standuri preventive organizate de copii şi se vor întâlni în mod constant atât cu reprezentanţii instituţiilor şcolare, vor participa la şedinţele comitetelor de părinţi, la consiliile profesorale şi la orele de dirigenţie, în vederea prevenirii violenţei în şcoli şi a victimizării elevilor şi cadrelor didactice.
"În discuţiile purtate cu familiile copiilor vor fi accentuate aspecte privind modalităţile de gestionare a conflictelor dintre minor, mecanismele de prevenire a comiterii de infracţiuni, instituţii care oferă sprijin copiilor aflaţi în situaţii de risc, măsurile necesare pentru a evita victimizarea copiilor şi consecinţele legale şi sociale în cazul săvârşirii de infracţiuni", se spune în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bihor.
Revin patrulele şcolare!
În cursul anului şcolar 2017 - 2018 vor fi reactivate patrulele şcolare de circulaţie împreună cu reprezentanţii instituţiilor şcolare, pentru deplasarea în siguranţă a elevilor în zona unităţilor de învăţământ.
În cadrul orelor de dirigenţie, poliţiştii vor prezenta materiale de prevenire pe teme rutiere, care cuprind aspecte cazuistice privind accidente rutiere şi recomandări specifice, pe categorii de vârstă, iar deţinătorii de autovehicule destinate transportului şcolar vor fi instruiţi cu privire la obligaţiile ce le revin în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare şi a utilizării acestor mijloace strict conform destinaţiei.
Vegheaţi în vacanţă
Comunicatul IPJ mai arată că poliţiştii de prevenire şi proximitate au fost alături de copii, părinţi şi bunici pe parcursul întregii vacanţe de vară, în tabere şcolare, în locuri publice intens frecventate de copii şi familiile acestora, în staţiunile bihorene sau în parcuri, la locurile de joacă.
Cea mai recentă acţiune menită să prevină victimizarea copiilor sau implicarea lor în comiterea de fapte antisociale s-a desfăşurat vineri, 8 septembrie, în Orăşelul Copiilor (foto), unde poliţiştii au stat de vorbă cu cei mici, dar şi cu cei mari, copiii fiind sfătuiţi cum să se deplaseze înspre şcoală în siguranţă, le-au fost prezentate regulile de circulaţie, li s-a atras atenţia să nu interacţioneze cu persoane necunoscute, cum să îşi protejeze bunurile personale sau cum să solicite ajutorul, în caz de nevoie.
De asemenea, poliţiştii de prevenire le-au recomandat părinţilor să discute cu copiii lor, să stabilească împreună anumite strategii pentru diverse situaţii pe care le pot întâlni atât în spaţiul public, cât şi atunci când rămân singuri acasă.