Deşi au avut o bancă scurtă şi au contat doar pe jucătorii de bază, care, astfel, au trebuit să evolueze mai mult, poloiştii de la CSM Oradea au reuşit o victorie frumoasă, joi seara, în prima etapă a ultimului turneu din Grupa locurilor 1-4 a Superligii Naţionale, învingând la Bazinul Steaua echipa gazdă, campioana en-titre, cu scorul de 12-10.

Jocul, care a putut fi urmărit şi la TV, în transmisiunea celor de la TVR Sport, a avut dese răsturnări de scor, dar elevii antrenorului Petar Kovacevic s-au ţinut bine, nu au acuzat oboseală - cu toate că tehnicianul muntenegrean a fost nevoit să apeleze doar la nucleul de bază al echipei, întrucât ceilalţi jucători au fost cu probleme medicale - şi au reuşit să obţină o victorie importantă de moral.

Partida a fost echilibrată, cele două formaţii succedându-se la conducere până la finalul sfertului III, când Oradea a preluat conducerea şi nu a mai cedat-o.

După primele opt minute de joc scorul a fost egal, 4-4. Apoi, în sfertul II, cele două formaţii au înscris fiecare câte un gol. 

După pauza mare, orădenii s-au dovedit a fi superiori, deşi primii care au marcat au fost steliştii, prin Nicolae Oanţă. Filip Gardasevic şi Ivan Gusarov au întors situaţia pentru a duce CSM-ul în avantaj în ultima pauză, scor 6-7.

În debutul ultimei secvenţe, orădenii s-au desprins la două goluri, după ce a marcat acelaşi Ivan Gusarov. Steaua a redus din diferenţă prin Tudor Fulea, dar Tiberiu Negrean a înscris pentru 7-9.

Au urmat două goluri consecutive pentru bucureşteni, care au egalat la 9, numai că şi Oradea a replicat cu două reuşite, semnate de Ivan Gusarov şi Levente Vancsik. Cu 35 de secunde înainte de final, Vlad Georgescu a redus diferenţa la un singur gol, dar la ultimul atac Oradea a obţinut penalty, pe care l-a transformat Filip Gardasevic, iar jocul s-a încheiat cu scorul de 10-12.

Este o victorie de moral obţinută de CSM, care, în pofida unor probleme serioase de efectiv, a reuşit să se mobilizeze şi să dovedească faptul că încă nimic nu este pierdut şi că bătălia pentru titlu continuă.

În disputa de joi seara cu rivalii de la Steaua, Ivan Gusarov şi Filip Gardasevic au marcat câte 4 goluri, Tiberiu Negrean a înscris două goluri, iar Mihnea Gheorghe şi Levente Vancsik au marcat şi ei câte un gol.

De menţionat că antrenorii Petar Kovacevic şi Ciprian Cîmpianu au avut doar 12 jucători înscrişi pe foaia oficială a acestui meci în condiţiile în care o bună parte a sportivilor se confruntă cu probleme de sănătate. De asemenea, David Belenyesi şi Ferenc Czenk au fost eliminaţi pentru trei greşeli personale în decursul acestui meci, iar Levente Vancsik, care şi el vine după probleme de sănătate, a jucat mai puţin.

În cealaltă partidă a primei etape de la turneul al treilea al Grupei locurilor 1-4, Dinamo a întrecut Rapidul, astfel că în clasament Steaua rămâne cu 49 de puncte, Dinamo totalizează 43 de puncte, CSM Oradea are acum 36 de puncte, iar Rapidul rămâne cu 19 puncte.

În etapa a II-a, vineri seara, de la 20:30, CSM Oradea va întâlni Dinamo, pentru ca de la ora 19, Steaua să evolueze în compania celor de la Rapid. Şi aceste jocuri, programate la Bazinul Steaua, vor fi transmise în direct de TVR Sport.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!