Moş Crăciun va ajunge anul acesta în Gara Oradea sâmbătă dimineaţă cu trenul de ora 10.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, Moşul a pregătit 1.200 de pachete cu dulciuri pentru a le împărţi micuţilor care îl vor aştepta pe peron sau îl vor întâmpina în trecerea sa prin oraş.

"Moşul va împărţi cadouri copiilor prezenţi, iar la ieşirea din gară va urca în Autocarul Turistic al Oraşului care îl va duce spre centru, pe traseul: gara Oradea, strada Olimpiadei, Bulevardul Decebal, sensul giratoriu Biserica Emanuel, strada Tudor Vladimirescu şi Piaţa Unirii. Destinaţia Moşului este căsuţa sa, amenajată în cadrul Târgului de Crăciun", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Bătrânul de la Polul Nord îi va răsplăti cu dulciuri pe copiii care îl vor vizita la căsuţa din târg, după care se va retrage pentru a se pregăti de sărbătoarea de Crăciun.