Mulți șoferi dau dovadă de îndrăzneală crasă și aruncă gunoaiele de prin mașini pe marginea drumurilor județene. Câțiva dintre aceștia au fost surprinși cu ajutorul camerelor mobile de supraveghere montate în zona refugiilor de lângă șosea și amendați în total cu 30.000 de lei.

„În luna iunie au fost identificate, cu ajutorul camerelor mobile de supraveghere, 8 persoane care au aruncat deşeuri în locuri neamenajate, la marginea drumurilor judeţene din Bihor. Acestea au fost identificate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor şi sancţionate cu amenzi în valoare totală de 30.000 lei”, se arată într-o informare transmisă vineri de Consiliul Județean Bihor. 

Imaginile surprinse arată cum şoferi care conduc autoturisme sau TIR-uri se opresc în parcarea amenajată pe drumul judeţean şi aruncă deşeurile, unii direct din autovehicule, alții coboară pentru a arunca saci plini cu gunoaie.

Conform CJ Bihor, cinci dintre persoanele identificate în iunie au primit avertisment, iar celelalte trei au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 10.000 lei fiecare. 

„Aceste acţiuni au caracater permanent, dispozitivele fiind amplasate aleatoriu în parcări de pe drumurile judeţene, fie la sesizarea autorităţilor locale, fie în urma observaţiilor agenţilor de poliţie din teren. În acest mod se doreşte descurajarea persoanelor care depozitează ilegal deşeuri şi, implicit, menţinerea curăţeniei în judeţul Bihor”, mai arată CJ Bihor, care amintește că a achiziționat camerele de supraveghere și le-a pus la dispoziția Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi a Gărzii de Mediu.

Cele patru camere video permit identificarea persoanelor şi a autovehiculelor chiar și pe timp de noapte sau în condiţii meteo nefavorabile.

În lunile precedente, șoferii care au fost prinși în flagrant de polițiști (adică nu doar cu ajutorul filmărilor) au fost penalizați cu mult mai mult decât o amendă, confiscându-li-se autoturismele.

„În paralel cu drumurile judeţene, sunt monitorizate şi parcările de pe drumurile naţionale din judeţul Bihor. Au fost montate 9 camere de supraveghere video în cinci parcări unde se aruncă cel mai frecvent deşeuri. Acesta este un proiect-pilot, desfăşurat în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor (IPJ Bihor), Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj (DRDP Cluj) din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Societatea RCS&RCS şi Societatea BITROOT SOLUTION”, mai transmit reprezentanții CJ.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!