Curtea de Apel Oradea a revoluționat săptămâna trecută Codul Penal și a inventat „violul din culpă”, stabilind că dacă o victimă nu spune un „Nu” destul de hotărât, agresorul nu poate fi tras la răspundere.
Decizia, care l-a scăpat de pârnaie pe actorul Andrian Locovei ce profitase de o colegă ameţită după un chef, a ajuns subiect de dezbatere națională printre magistraţi, stârnind nedumerire și, inevitabil, o serie de glume amare.
Una dintre puținele care pot vedea lumina tiparului: „Cum identifici un violator din culpă? După viol, spune «Pardon»”.
La cererea procurorilor care au citit documentul, Bihorel le recomandă femeilor ca de acum încolo să-și autentifice deciziile prin declarații notariale, cu martori și filmări HD.
Eventual, și cu un judecător de la Curtea, pardon, Culpa de Apel Oradea, prezent în dormitor, gata să pronunțe verdictul: a fost „Da” sau un „Nu” convingător?