O persoană a ajuns la spital, joi, după un accident produs pe o stradă din localitatea Valea lui Mihai unde un biciclist s-a izbit de un Volkswagen parcat pe marginea drumului, iar în urma impactului a fost aruncat pe şosea. Bărbatul, după cum aveau să constate poliţiştii rutieri, era băut criţă...

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, accidentul rutier a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112 joi după-amiaza, la ora 17.50, şi s-a produs pe strada Wesselényi Miklós din localitatea Valea lui Mihai. "Un bărbat de 34 de ani, localnic, în timp ce circula pe o bicicletă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a intrat în coliziune cu un autoturism care era oprit în acea zonă, iar apoi a căzut pe partea carosabilă", scrie în informare. 

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,27mg/l alcool pur în aerul expirat.

"În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit leziuni ușoare pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital", se mai arată în comunicatul Poliţiei Bihor, precizându-se că cercetările în caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita sub supravegherea unui procuror din Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita.