Având acest titlu, ce stârneşte curiozitatea, cartea lui Székely Ervin a strâns, miercuri seară, mai mulţi cititori interesaţi la librăria Ratio et Revelatio de pe strada Republicii. Autorul, salontan de origine, este la cea de-a şasea sa carte.
Fost deputat UDMR în Parlamentul României şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Székely a venit acum cu un roman biografic, în care mare parte a acţiunii se petrece în România din timpul regimului comunist.
Lansarea a fost moderată de Raluca Lazarovici-Vereş, cofondator al Editurii Ratio et Revelatio. Aceasta a arătat că, prin comportamentul personajului principal al cărţii, cu evidente sentimente anticomuniste, "autorul protestează împotriva ordinii existente. (…) Este o carte care poate deranja pe toată lumea, însă se adresează unui public de nişă şi cred că nu ar putea fi înţeleasă de către cei de dincolo de Carpaţi, (…) care nu au trăit în zone mixte, în familii mixte".
Tot R. Vereş a precizat că autorul "a ieşit din sentimentele naţionaliste, pe care le consideră un kitsch" şi că "este o carte care ar trebui să ajungă în şcoli, pentru că se citeşte uşor şi este scrisă cu umor".
Tot despre modul în care romanul a fost scris a vorbit Maria Hulber, scriitor la rându-i. "Citind cartea, am simţit că autorul comunică cu subconştientul cititorului. În carte avem o biografie ficţională, (…) iar în ea găsim elemente privind raportul dintre majoritate şi o minoritate etnică. (…) Personajul trece prin toate obstacolele, prin toate etapele, iar întrebările sale îşi găsesc răspuns pe măsura acumulării experienţei vieţii", a remarcat M. Hulber.
Autorul cărţii, Székely Ervin, a spus că "am simţit că am o datorie să scriu această carte. (…) Am socotit că textul este un striptease identitar, în care te dezbraci de secrete. Am vrut să apară în română şi maghiară simultan, astfel încât toată lumea să aibă acces la ea. Am vrut să redau esenţa mecanismului politic, în forma sa grotească, dar cu puţin umor", a încheiat acesta.
La finalul evenimentului, cei prezenţi au adresat întrebări autorului şi au primit autografe. Cartea, apărută la editura Curtea Veche, se găseşte în librării.