Ilie Bolojan, Dumitru Țiplea, Florin Birta, Arina Moș, alături de o delegație numeroasă de primari liberali din Bihor, au participat luni la evenimentul de inaugurare a unui parc din comuna Băcioi, Republica Moldova, pentru care Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor au alocat 200.000 euro. La inaugurare a participat și președinta țării, Maia Sandu.

Fotografiile publicate cu ocazia inaugurării arată că parcul are teatru de vară și mari porțiuni cu dale sau betonate.

Investiție cu bani din Bihor

Imaginile au apărut atât pe site-ul oficial al comunei Băcioi, situată la sud de Chișinău, cât și pe paginile de pe rețelele de socializare. În acestea se poate observa configurația investiției, cu numeroase alei realizate din alte materiale decât unele naturale, precum și cu un teatru de vară și un havuz. 

Primarul comunei, Ilie Leahu, a precizat că parcul este construit pe o suprafață de 1,36 hectare, „care a fost transformată dintr-o zonă degradată într-un sector prietenos de relaxare și distracție, oferind o serie de facilități, cum ar fi teatrul de vară, havuzul, skatepark-ul, terenurile de sport și de joacă pentru copii, precum și multe altele”. 


sursa foto: bacioi.md

Pe o placă montată în zona teatrului de vară apar denumirile și stemele instituțiilor care au contribuit la realizarea investiției, așadar și Primăria Oradea, respectiv CJ Bihor. 


sursa foto: bacioi.md

De asemenea, în parc au fost montate mai multe plăci înalte cu informații despre satele din comuna Băcioi, precum și cu portrete și date despre personalități importante române: Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand I, Mihai Eminescu și Grigore Vieru. 


(sursa foto: Facebook / Ilie Leahu)

Maia Sandu: „Mulțumim României”

La inițiativa președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, căruia i s-a alăturat și primarul Oradiei, Florin Birta, din bugetele publice ale Oradiei și Bihorului au fost alocați câte 100.000 euro pentru realizarea acestei investiții. Cei 200.000 euro au reprezentat circa 25% din investiție. Oradea este înfrățită cu Băcioi din 2020, după ce primarul de atunci, Ilie Bolojan, a vizitat comuna moldoveană. 


(sursa foto: Facebook / Partidul Acțiune și Solidaritate)

De altfel, cei doi politicieni au primit mulțumiri din partea autorităților din Republica Moldova. 

„Mulțumim tuturor celor prezenți pentru participarea la inaugurarea parcului public și, încă o dată, aducem sincere mulțumiri partenerilor noștri din România cu care avem semnate acorduri de înfrățire: Primăriei Municipiului Oradea, în persoana primarului dl. Florin Birta, dar în special Consiliului Județean Bihor, în persoana președintelui dl. Ilie Bolojan, pentru sprijin necondiționat în consolidarea celui mai de amploare proiect din ultimii ani pentru comunitatea noastră”, se arată într-un mesaj publicat de primarul din Băcioi. 


(sursa foto: Facebook / Partidul Acțiune și Solidaritate)

Într-un discurs ținut la inaugurare, Maia Sandu a mulțumit autorităților din România care contribuie la dezvoltarea infrastructurii din Republica Moldova. „Mulțumim României pentru că este alături de noi pas cu pas în procesul de transformare a republicii și de apropiere a standardelor de viață din Republica Moldova cu cele din Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu, citată de site-ul zugo.md. 

Donație de 2.000 de cărți

Pe de altă parte, Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea au aprobat zilele trecute achiziția și donarea a câte 1.000 de cărți în limba română pentru biblioteca din Băcioi. 


(sursa foto: bacioi.md)

Primarul Florin Birta a publicat și un mesaj alături de imaginile de la inaugurare. „Dincolo de gesturi simbolice și poduri de flori, ne definesc faptele. Solidaritatea este expresia oricărei națiuni sănătoase. De aceea, pentru generațiile care vin din urmă, avem datoria de a întări sentimentul național românesc pe ambele maluri ale Prutului, ținând la principii și valori integratoare, în cheie europeană și euro-atlantică”, se arată pe pagina sa de Facebook.

Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a sosit într-o vizită privată la Oradea la începutul lunii ianuarie, întâlnindu-se atât cu primarul Florin Birta, cât și cu Ilie Bolojan.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!