Premierul Ilie Bolojan a prezentat miercuri dimineață principalele direcții ale proiectului de buget pentru 2026, publicat de Ministerul Finanțelor, subliniind că documentul este construit într-un „context economic dificil” și trebuie să răspundă simultan mai multor provocări, de la reducerea deficitului bugetar până la menținerea unui nivel ridicat al investițiilor.
„Bugetul pentru acest an este construit într-un context economic dificil și trebuie să răspundă simultan mai multor provocări. Guvernul trebuie să reducă deficitul bugetar, să mențină un nivel ridicat al investițiilor, să gestioneze costul ridicat al dobânzilor, să eficientizeze administrația publică și, în același timp, să pună economia pe baze mai sănătoase”, a transmis premierul într-o postare publicată miercuri.
Potrivit acestuia, proiectul de buget ar urma să fie aprobat de Guvern până la sfârșitul săptămânii și apoi trimis Parlamentului pentru adoptare.
Reducerea deficitului, prima provocare
Una dintre principalele ținte ale bugetului este reducerea deficitului bugetar. România trebuie să scadă deficitul cash de la aproximativ 7,7% din PIB în 2025, echivalentul a 146 miliarde lei, la 6,2% din PIB, adică 127,3 miliarde lei.
„Această ajustare nu este doar un exercițiu contabil al Guvernului. Este un efort al întregii economii și al întregii societăți”, a explicat Bolojan.
Premierul a subliniat că reducerea deficitului presupune apropierea dintre cheltuielile și veniturile statului, ceea ce implică decizii dificile privind prioritățile de cheltuire a banilor publici.
Investiții publice de peste 160 miliarde lei
În același timp, Guvernul susține că va menține investițiile la un nivel ridicat. România are în prezent peste 20.000 de proiecte de investiții în diferite stadii, multe dintre ele finanțate din fonduri europene.
„Prioritară este realizarea investițiilor finanțate din PNRR. Termenul pentru finalizarea absorbției PNRR este sfârșitul lunii august”, a arătat premierul, menționând că România mai are de atras peste 10 miliarde de euro prin acest program.
Potrivit proiectului de buget, investițiile publice ar urma să depășească 160 de miliarde de lei, adică aproximativ 8% din PIB.
Presiunea dobânzilor la datoria publică
O altă problemă majoră indicată de premier este creșterea costurilor cu dobânzile la datoria publică.
„În 2026, România va plăti aproximativ 60 de miliarde de lei pe dobânzi, adică aproape 12 miliarde de euro, echivalentul a 3% din PIB”, a explicat Bolojan.
El a arătat că această sumă este comparabilă cu valoarea programului de investiții „Anghel Saligny” pe cinci ani sau cu costul construcției autostrăzii București - Pașcani.
Reducerea cheltuielilor din sectorul public
Guvernul intenționează și reducerea cheltuielilor de personal din sectorul public, prin reorganizarea ministerelor și instituțiilor.
„Ministerele și instituțiile publice trebuie să își reorganizeze structurile și să facă economii. Nu va fi un proces ușor”, a transmis premierul.
În același timp, potrivit lui Bolojan, bugetul pentru asistență socială ar urma să rămână la aproximativ 250 de miliarde de lei. În această sumă sunt incluse toate cheltuielile de asistență socială din bugetul general consolidat: pensii din sistemul public, alocații pentru copii, indemnizații pentru persoane cu dizabilități, ajutoare sociale, concedii și indemnizații, alte transferuri sociale.
Economia României ar putea depăși 500 miliarde euro
Proiectul de buget publicat de Ministerul Finanțelor arată că economia României ar putea depăși în acest an, în premieră, pragul de 500 miliarde de euro produs intern brut.
Estimările indică un PIB de 2.045 miliarde lei, iar deficitul bugetar este prognozat la 127,75 miliarde lei, adică 6,2% din PIB, cu venituri estimate la 736,53 miliarde lei și cheltuieli de 864,28 miliarde lei, a arătat Profit.ro.
Creșterea economică este estimată la 1%, în contextul măsurilor de consolidare fiscală, iar principalul motor al economiei ar urma să fie investițiile, prognozate să crească cu aproximativ 4%. În termeni nominali, investițiile publice ar urma să ajungă la 163,8 miliarde lei, două treimi din această sumă urmând să provină din fonduri europene.
Un capitol important de cheltuieli îl reprezintă dobânzile la datoria publică, estimate la aproximativ 60,8 miliarde lei, echivalentul a 3% din PIB.
Rezerve în PSD privind proiectul de buget
Înainte de publicarea oficială a proiectului, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul va decide duminică dacă va susține sau nu legea bugetului în Parlament. „Vom avea un Consiliu Politic Național în care vom decide poziția noastră legată de buget”, a spus Grindeanu, citat de Agerpres.ro.
El a afirmat că, la prima analiză, social-democrații au identificat câteva elemente care ar lipsi din proiect, printre care finanțarea completă a pachetului de solidaritate și prevederi privind creșterea salariului minim. Potrivit liderului PSD, partidul ar putea formula amendamente la buget înainte de dezbaterea acestuia în Parlament.