Cu doar trei zile înainte ca şcolile să reînceapă activitatea faţă în faţă, autorităţile au anunţat care unităţi de învăţământ se deschid în fiecare localitate din ţară, în funcţie de incidenţa îmbolnăvirilor cu Covid-19.
Potrivit listei pe care a publicat-o vineri Ministerul Educaţiei, Oradea este în scenariul galben, ceea ce presupune revenirea fizică pentru preşcolari, elevii din ciclul primar, respectiv cei din clasele VIII şi XII. Elevii orădeni din clasele V, VI, VII, IX, X şi XI vor continua şcoala de la distanţă, pe internet.
În Bihor sunt cinci comune în scenariul roşu, ceea ce înseamnă că aici se vor întâlni cu dascălii doar copiii de grădiniţă şi elevii din clasele primare. Aceste comune sunt: Şinteu, Câmpani, Cherechiu, Drăgăneşti, Săcădat.
Tot în scenariul galben sunt următorele oraşe şi comune: Derna, Copăcel, Bulz, Auşeu, Sântandrei, Paleu, Tulca, Vadu Crişului, Ştei, Holod, Sânnicolau Român, Spinuş, Oşorhei, Beiuş, Bratca, Lunca, Aştileu, Sânmartin, Cociuba Mare, Abrămuţ, Sălacea, Popeşti, Şuncuiuş, Gepiu, Girişu de Criş, Lazuri de Beiuş, Vaşcău, Nojorid, Măgeşti, Căbeşti, Tileag.
Celelalte oraşe şi comune din Bihor sunt în scenariul verde, care prespune că toţi elevii merg la şcoală.