Poliţiştii bihoreni au făcut publice, marţi, primele concluzii ale accidentului de pe DN76, în care au fost implicate două BMW-uri. Accidentul a fost provocat de un tânăr de 22 de ani din Băiţa care n-a adaptat viteza într-o succesiune de curbe. În urma impactului, la spital a ajuns şoferul celeilalte maşini, în vârstă de 20 de ani, care conducea regulamentar. 

Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 16.30, pe DN76, la ieşire din localitatea Petrileni. 

"Luni, 22 iunie a.c., la ora 16.25, pe D.N.76, la ieşirea din localitatea bihoreană Petrileni, un tânăr de 22 de ani, din localitatea Băiţa, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Beiuş - Ştei, într-o succesiune de curbe marcate cu linie continuă, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns parţial pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Beiuş", a transmis comisarul-şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. 

În urma accidentului rutier, tânărul de 20 de ani care conducea cel de-al doilea autoturism a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Poliţiştii Biroului Rutier Beiuş continuă cercetările.